Exclusiv Nicuşor Dan: Ne îndreptăm spre ce au spus bucureștenii, o să avem un Cod urbanistic în februarie - martie

Data actualizării: Data publicării:
nicusor dan consiliul european 2
Nicușor Dan. Foto: Profimedia

Preşedintele Nicuşor Dan a anunțat la Digi24 că în următoarele două luni vom avea un Cod urbanistic pentru Capitală. Întrebat dacă își menține declarația făcută anul trecut când a spus că nu va promulga legea bugetului pe 2026 dacă acesta ignoră referendumul din 2024, care prevede bani mai mulți pentru Primăria București, Nicușor Dan că „ne îndreptăm spre ce au spus bucureștenii, o să avem un Cod urbanistic în februarie - martie”.

„Au fost 3 întrebări la acel referendum, două propuse mine, una de consilierii din București ai PSD. Una dintre ele s-a referit la bani, una la urbanism, cine dă autorizațiile și aici pare că ne îndreptăm spre ce au spus bucureștenii, o să avem un Cod urbanistic, în februarie - martie, estimarea mea, în Parlament, și aici pare că ne îndreptăm spre centralizarea la Primăria Capitalei. În ceea ce privește banii, în legea bugetului național este un articol pentru județe versus orașe și comune, există un articol legat de București, și eu mă aștept să spună din impozitul pe venit colectat de la bucureșteni, un anume procent se duce la Primăria Capitalei, urmând ca primăria să decisă împărțirea acestor bani între cele 7 primării din București,” a declarat Nicușor Dan la Digi24.

„Sunt două lucruri, când vorbim pe impozit pe venit, ele sunt colectate de stat de la companii, când vorbim de taxe și impozite locale, ele sunt colectate de primăriile de sector. Legea bugetului se referă numai la acestea, care sunt impozitul pe venit, și care sunt cam 70-80% din suma totală. Celelalte sunt reglementate în Codul fiscal și aici e o discuție mai amplă,” a explicat președintele.

A dat rezultate metoda Bolojan?

Întrebat dacă ce s-a întâmplat în 2025 putea să fie mai puțin dureros și dacă metoda Bolojan a dat rezultate, președintele a subliniat că „eram într-un risc mare de a intra într-un cerc vicios”.

„Macro suntem bine, da. Așa cum am spus, noi eram într-un risc mare de a intra într-un cerc vicios, cum am mai trăit de două trei ori după Revoluție, în loc să avem un prim-ministru, am fi avut un Fond Monetar Internațional care ar fi luat decizii care ar fi fost mult mai dureroase decât cele care au fost,” a explicat Nicușor Dan.

Despre supărarea PSD, președintele a precizat că „tot timpul în politică un partid încearcă să fie vocea în spațiul mediatic al bazinului său de susținători, ori bazinul susținătorilor PSD e format, în marea majoritate, din oameni care au nevoie de o anumită protecție care a fost diminuată.”

Editor : A.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
De ce ar fi fost ucis Gheorghe Chindriș, de fapt. Cum a ajuns suspectul în casa lui, detalii tulburătoare ies...
Digi FM
Prințesa Lilibet a moștenit părul roșcat al tatălui ei, prințul Harry. Meghan Markle a surprins un moment...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Ricky Martin, după apariția de la Super Bowl: „Un tsunami de emoții!”. Fanii, după imaginile cu el și Bad...
Film Now
Ce a făcut James Van Der Beek cu doar o lună înainte de a se stinge din viață. Decizia lui a stârnit...
Adevarul
Un român a furat 1.000 de euro pe zi din localul unde lucra din 2018. Ce sumă a strâns și ce făcea cu banii
Newsweek
Ministrul muncii anunță 2.300.000.000 lei sprijin pentru pensii. Cum se împart acești bani la pensionari?
Digi FM
O păpușă Barbie, dedicată celebrei Kylie Minogue. „Cu adevărat special”. Ținuta roșie, inspirată de cea...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Ce este hemocromatoza, boală genetică supranumită "blestemul celtic". Simptomele afecțiunii, uneori evidente...
Digi Animal World
Cum arată cea mai rară vulpe din lume. Experții au capturat unul dintre ultimele exemplare și i-au montat un...
Film Now
Un film cu Margot Robbie, clasificat R, a debutat cu încasări de aproape 35 de milioane de dolari la box...
UTV
Jennifer Lopez a încins Instagramul la 56 de ani. Ținuta din sala de sport a stârnit valuri de reacții online