O fată de 13 ani a murit în timpul unui antrenament sportiv

Data publicării:
ambulanta
Un jandarm a fost găsit mort, cu gâtul tăiat, în garajul casei sale

O fată în vârstă de 13 ani legitimată la Clubul Sportiv Şcolar Piatra-Neamţ a decedat, vineri, după ce în timpul antrenamentului şi-a pierdut conştienţa şi a fost transportată la Unitatea de Primiri Urgenţe, potrivit informaţiilor furnizate Agerpres de conducerea Inspectoratului Şcolar Judeţean (IŞJ) Neamţ.

Fata a fost resuscitată pe teren de profesorul acesteia, apoi de cadrele medicale sosite la faţa locului, fiind transportată la Unitatea de Primiri Urgenţe Piatra-Neamţ, unde a decedat.

„Antrenamentul la care participa eleva era de intensitate redusă, după cum ne informează profesorul antrenor, şi avea loc în condiţiile pregătirii necesare participării la Campionatul Naţional de Cadete, din 14 ianuarie 2023. Conform informaţiilor primite din partea C.S.S. Piatra-Neamţ putem preciza că eleva avea efectuată vizita medicală periodică la cabinetul de medicină sportivă cu care unitatea are contract şi avea viza medicală valabilă. De asemenea, din cele relatate de părinţii sportivei, aceasta a fost supusă unor investigaţii medicale chiar la începutul anului 2023 şi nu s-a evidenţiat nicio problemă medicală incompatibilă cu practicarea sportului de performanţă”, a declarat inspectorul şcolar general Florentina Luca-Moise.

Poliţiştii efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal privind infracţiunea de ucidere din culpă.

„Echipajele medicale s-au prezentat la faţa locului, minora fiind transportată la o unitate medicală, pentru acordarea de îngrijiri de specialitate. Din păcate, în jurul orelor 13,50, am fost informaţi cu privire la faptul că minora a decedat la unitatea medicală unde a fost internată", a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Neamţ, subinspectorul Ramona Ciofu.

Anchetatorii aşteaptă rezultatele expertizei medico-legale privind cauza decesului pentru a continua ancheta în acest caz.

Editor : A.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
De ce România nu poate fi apărată doar cu baze militare. Cele trei autostrăzi care au devenit esențiale...
Digi FM
Un fost pilot de Formula 1 face un apel emoționant către familia lui Michael Schumacher: "Indiferent de...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Camila Cabello s-a despărțit de iubitul miliardar, dar nu stă să plângă. A ajuns în Grecia, la plajă, și a...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Sebastian Stan a devenit tată. Annabelle Wallis, iubita actorului originar din Constanța, a născut primul...
Adevarul
Orașul european superb de care mulți turiști nu au auzit. Are aproape 900 de ani de istorie, străduțe de...
Newsweek
Pensiile ar urma să crească la 1 ianuarie cu 6-8%. Ce bani în plus ar putea primi pensionarii?
Digi FM
Fiul mai puțin cunoscut al lui Jon Bon Jovi calcă pe urmele tatălui său, dar spune pas celebrității: „Îți...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Un „intrus” de mărimea planetei Pluto a provocat haos în jurul lui Neptun. Semne ale unui cataclism...
Digi Animal World
Un rechin a regurgitat un arici viu și nevătămat, în fața unor cercetători: „Am reușit să fac o singură poză”
Film Now
Christina Applegate a revenit acasă, după patru luni în spital. Primele informații despre actriță
UTV
Alina Pușcău a dezvăluit că se confruntă cu o boală gravă. „Am cinci tumori. Vă rog să vă rugați pentru mine”