Cea mai bună lună a pieţei auto din ultimii șase ani

Data publicării:
auto

În continuare, vânzările pe piața din România sunt susţinute de achiziţiile realizate de către persoanele juridice, ponderea acestora din total fiind, în primele șase luni din 2015, de 77%. E în scădere totuşi, faţă de situația la cinci luni, când ponderea era de 81%.

Această evoluție se justifică prin impactul Programului Rabla, care pe de-o parte a generat o așteptare în piață în primele patru luni ale anului și ca atare și volume mai mici pe segmentul persoanelor fizice, iar pe de altă parte, generează în aceste ultime două luni volume mai mari în rândul persoanelor fizice.

Topul pe mărci este condus de Dacia, cu 17.000 de unități, 37% din total, urmată de Volkswagen şi Skoda, la mare distanţă. Ambele mărci, parte a aceluiaşi grup, strâng 8.400 de bucăţi. Pe locul patru e Renault.

Producția totală de maşini ajunge după şase luni la 212.000 unități, în creștere foarte mică, de sub unu la sută, comparativ cu aceeași perioadă din anul trecut.

Dintre acestea, 186.000 au fost produse de către Dacia. Ford merge prost, cu 26.326 de maşini.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Poţi rezolva ecuaţia matematică în 7 secunde? Mulţi adulţi greşesc fără să îşi dea seama
Digi FM
Ce a pățit un britanic în prima zi în București. A vrut să plătească biletul în autobuz și s-a trezit cu 80...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Iubita lui CRBL, despre cum a acceptat mama ei relația cu solistul cu 23 de ani mai mare: "Evident că nu a...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
“Faptul că încă îl avem… Este cel mai important lucru”. Fiica cea mare a lui Bruce Willis, despre lupta...
Adevarul
Turist cazat la un hotel de cinci stele, revoltat după ce i s-a cerut să vorbească și să râdă mai încet
Newsweek
Șomajul tehnic poate conta la pensie? Ce trebuie să știe pensionarii care au trecut prin astfel de perioade
Digi FM
Liviu Vârciu, surpriză neplăcută în vacanța all inclusive din Bulgaria: "Să știți de la ce mi-e rău". A...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Ce se poate întâmpla dacă folosești produse de înfrumusețare expirate. Lucrurile la care să fii atent, pe...
Digi Animal World
Ce a pățit un bărbat care aștepta la semafor pe un scuter? Imagini virale cu un câine care l-a „luat” prin...
Film Now
Ryan Reynolds, declarație superbă de ziua lui Blake Lively și imagini dulci de familie: "Cea mai bună...
UTV
Cine este noul iubit al Laurei Giurcanu. Influencerița a publicat primele imagini alături de Marian Huja