LA VOLAN. MINI „scoate la pensie” două versiuni sport

Data publicării:
mini

Cererea tot mai mare a noilor modele MINI cu trei și cu cinci uși obligă BMW Group, proprietarul mărcii britanice, la modificări în ceea ce privește fluxul de producție.

Astfel, pentru a putea satisface toate comenzile, producătorul auto se vede nevoit să ajusteze producția de la uzina din Oxford, acolo unde sunt produse aceste modele.

Sacrificate, vor fi două modele sport - MINI Coupe și MINI Roadster, ambele fiind versiuni cu două locuri. Acestea își vor încheia cariera treptat, conform unui program stabilit în funcție de necesitățile companiei.

Ultima generație a lui MINI Coupe a fost lansat în anul 2011 la Salonul Auto de la Frankfurt, dar a avut premiera mondială cu puțin timp înainte, în cursa de 24 de ore de la Nurburgring.

Automobilul a avut o participare reușită la celebra provocare de anduranță, scoțând în evidență nu doar calitățile sportive, ci și fiabilitatea acestui model cu două locuri. Coupe-ul oferă o experiență specială, asigurată prin reglajul specific al suspensiei, centrul coborât de greutate și spoilerul spate care se extinde la viteze ridicate.

La rândul său, MINI Roadster a reprezentat, de asemenea, ceva aparte pentru marca britanică. A fost primul model decapotabil cu două locuri din istoria mărcii, dotat cu acoperiș textil care se poate deschide foarte repede, fie manual, fie semiautomat.

Uzina MINI din Oxford va continua să producă totuși mașini care garantează plăcerea condusului unei decapotabile. Acestea sunt MINI Cabriolet, disponibil cu cinci variante de motorizare și MINI John Cooper Works Cabriolet, varianta mai sportivă a modelului.

Pentru a afla mai multe informații din lumea auto, urmăriți în fiecare sâmbătă, de la ora 10:30, emisiunea „La Volan", prezentată de Ana Cristina Călin.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Digieconomic
Pilonul II de pensii în România: Cum afli la ce fond ești repartizat, câți bani ai în cont și ce se întâmplă...
Digi FM
A căzut într-o groapă, s-a lovit la cap și a ajuns pe mâna medicilor. Două săptămâni mai târziu, tot ea a...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Schimbare radicală de look pentru Billie Eilish. Noua coafură cu care a strâns peste 7 milioane de inimioare
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Ryan Gosling, salvat de Julia Roberts: „Dacă ai o problemă, vorbește cu ea”
Adevarul
Ilie Bolojan recunoaște eșecul abordării conciliante: de ce nu au funcționat reformele în coaliție
Newsweek
Marele proces al pensiilor de la CCR. Pensionar: „Avem șanse de câștig”. Cum se poate schimba Legea pensiilor
Digi FM
Cum își păstrează nordicii casele calde chiar și la -30 de grade. Trucurile simple pe care le folosesc de...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Ce alimente ultraprocesate cresc riscul de cancer colorectal. Cele mai noi concluzii ale oamenilor de știință
Digi Animal World
Motivul pentru care pisicile nu suportă ușile închise. Explicația pe care puțini proprietari o știu
Film Now
Cum arată legendara Mary Poppins la 91 de ani. Julie Andrews, surprinsă într-o apariție publică rară după...
UTV
Andreea Antonescu explică de ce s-a îndepărtat de Andreea Bălan. „Nu cred că totul poate fi explicat prin...