ADN uman vechi de peste 2.000 de ani, descoperit pe pereții unor peșteri din Europa

Data publicării:
Ancient pictographs on a rock surface depict animal figures and human-like shapes in reddish tones.
Pictograme antice pe o suprafață stâncoasă, reprezentând figuri de animale și forme umanoide în nuanțe roșiatice. Foto: Profimedia

O echipă de cercetare coordonată din Cáceres a reușit să recupereze ADN uman vechi de peste 2.000 de ani de pe pereții unor peșteri din Spania și Portugalia, o descoperire care ar putea schimba radical modul în care este studiată preistoria, relatează Euronews.

ADN uman antic, descoperit în peșteri din Spania și Portugalia

Proiectul, condus de Hipólito Collado și realizat cu participarea unor echipe din Spania, Portugalia, Marea Britanie, Germania și China, demonstrează că suprafețele stâncoase pot păstra urme de material genetic uman timp de mii de ani.

Studiul, publicat în revista științifică Nature Communications, face parte din proiectul First Art, care a pornit de la cercetările asupra artei rupestre din peștera Maltravieso, din Cáceres, unde au fost identificate unele dintre cele mai vechi picturi din Europa.

Pe baza acestor cercetări, proiectul și-a extins aria geografică și obiectivele științifice, încercând să dateze cele mai vechi expresii artistice din Peninsula Iberică și să le analizeze compoziția chimică.

În colaborare cu cercetători de la Max Planck Institute for Evolutionary Anthropology, echipa a introdus și analiza ADN-ului antic în studiu.

Astfel, cercetătorii au explorat posibilitatea de a recupera material genetic direct de pe suprafețele cu artă rupestră, o sursă care până acum nu fusese utilizată, spre deosebire de sursele tradiționale precum oasele, sedimentele sau uneltele din os.

Studiul a analizat 24 de panouri de artă rupestră din 11 peșteri din Spania și Portugalia, folosind tehnici avansate de extracție și secvențiere genetică.

Oamenii de știință au descoperit ADN uman antic nu doar pe o suprafață acoperită cu pigment din peștera Escoural, din Portugalia, ci și în zone nepictate din aceeași peșteră și din peștera Covarón, din Asturias.

Pereții peșterilor, adevărate „arhive biologice”

Aceasta este prima dovadă că pereții peșterilor pot conserva ADN uman timp de mii de ani, o descoperire care deschide noi posibilități pentru studierea modului în care populațiile preistorice au ocupat și folosit aceste spații.

ADN-ul recuperat are o vechime de cel puțin 2.000 de ani, ceea ce demonstrează capacitatea acestor suprafețe de a păstra urme biologice pe perioade foarte lungi și deschide un nou drum de cercetare în domeniul arheogeneticii.

Dintre probele analizate, trei aparțineau unor femei, una unui bărbat, iar una nu a putut fi atribuită cu certitudine niciunuia dintre sexe.

Cercetătorii susțin că pereții peșterilor ar putea funcționa ca adevărate „arhive biologice” ale activității umane din trecut, ceea ce ar putea permite, în viitor, extinderea acestui tip de analiză la alte situri și forme de artă, folosind tehnici minim invazive.

Editor : Ș.A.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cât costă o apă plată la 500 ml pe litoralul românesc. Un turist a fotografiat prețul pentru dovadă: „Prețuri...
Digi FM
Noile azile ale groazei? 400 de persoane au murit și au fost îngropate pe un teren din apropierea cimitirului
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Dua Lipa și-a cucerit fanii cu cele mai intime imagini din luna de miere. S-a lăsat pozată goală în cadă și...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Ce a ucis-o pe Daveigh Chase, vedeta din „The Ring”, la doar 35 de ani. Medicii au dezvăluit cauza oficială a...
Adevarul
Pericolul ascuns de pe litoralul românesc. Avertismentul unui paleoclimatolog despre mările Terrei
Newsweek
Victorie ! Cum a obținut un român încadrarea în condiții speciale de muncă și sute de lei în plus la pensie?
Digi FM
Șeful asociației acuzate că abuzează de oameni vulnerabili în Bihor: "Erau trimiși de către statul român la...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Cum folosești corect aerul condiționat pe timp de caniculă. Avertismentul unui medic de la Floreasca: „Nu ar...
Digi Animal World
Le este dor pisicilor de stăpâni când rămân singure? Ce spun specialiștii despre comportamentul lor
Film Now
Cum arată viața fostei soții a lui Richard Gere după divorțul de actor. Carey Lowell a dispărut din lumina...
UTV
Fiica Nicoletei Luciu a debutat pe podium la 14 ani. Kim Csergo a atras atenția cu prima ei apariție în...