Dua Lipa a deschis în Portugalia o bibliotecă dedicată cărților interzise și cenzurate: „Autorii și-au plătit cu viața cuvintele”

Data publicării:
photo-collage.png - 2026-06-29T105503.399
Dua Lipa a deschis în Portugalia o bibliotecă dedicată cărților interzise și cenzurate. Foto: service95bookclub/ Instagram

Dua Lipa a deschis în Portugalia, la celebra librărie Livraria Lello din Porto, biblioteca Manifesto Library, un spațiu dedicat cărților interzise și cenzurate. Proiectul reunește aproape 100 de volume care „contestă puterea, cenzura, excluderea și narațiunile dominante”.

Într-un comunicat, artista a descris proiectul drept „un parteneriat de vis” și rezultatul mai multor ani în care a încercat să promoveze lectura prin intermediul clubului său de carte, Service95 Book Club, relatează Euronews.

Dua Lipa: „Autorii și-au plătit cu viața cuvintele”

„Când am fondat Service95 Book Club, ambiția mea a fost să devină o casă pentru scriitori și cititori, oriunde s-ar afla și indiferent de circumstanțe”, a declarat Dua Lipa.

Artista a explicat că selecția include o sută de titluri „care pun întrebări sau care au fost ele însele puse sub semnul întrebării”.

„Unele au fost interzise în școli din cauza temelor legate de rasă sau sexualitate. Altele, scrise pentru cititorii LGBTQIA+, au fost restricționate. În unele cazuri, autorii și-au plătit cu viața cuvintele”, a spus cântăreața.

Putere, control, voce și memorie

Potrivit acesteia, biblioteca este „un sanctuar al cărților dispărute, al autorilor al căror curaj demască structurile de putere și control și al cititorilor care refuză să li se spună ce au voie să citească”.

Printre volumele disponibile se numără The Handmaid’s Tale de Margaret Atwood, Felon de Reginald Dwayne Betts, dar și lucrări semnate de Salman Rushdie și Olga Tokarczuk.

Biblioteca este organizată în jurul a patru teme principale: putere, control, voce și memorie. Potrivit reprezentanților Livraria Lello, proiectul pornește de la convingerea că „cartea este o tehnologie a libertății”.

Editor : Ș.A.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pericolul ascuns sub pământul României. Avertismentul unui expert american despre mineralele critice din ţara...
Digi FM
Cristi Borcea, în vacanță cu 8 dintre cei 9 copii ai săi. Imagine rară de familie din Grecia: „Pentru unii e...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Adda, confesiune din vacanță și imagini în costum de baie: "Eram supărată că nu am reușit să slăbesc 4 kg"
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Filme cu Tom Holland. Cele mai bune producții cu actorul din „Spider-Man”
Adevarul
Cum au fost păcăliți spionii europeni de o sursă de la Kremlin. Generalul care a sfidat propriile servicii...
Newsweek
Ce contribuții nu sunt luate în considerare la pensie? Înalta Curte a lăsat un pensionar fără 19.400 lei
Digi FM
Cum arată corveta livrată de Turcia României. E prima navă de luptă nouă care se alătură flotei în peste 30...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
"Stomacul meu se mănâncă singur". Bryan Johnson, milionarul care vrea să trăiască până la 160 de ani, a...
Digi Animal World
Un urs a intrat într-un hotel la 5 dimineața, a băut apă din hol și a dat buzna peste turiști în cameră...
Film Now
Cine e actrița considerată revelația din "Odiseea". Tom Holland și Matt Damon, în rolurile carierei
UTV
Fiica Nicoletei Luciu a debutat pe podium la 14 ani. Kim Csergo a atras atenția cu prima ei apariție în...