Astronomii care utilizează telescopul spaţial Hubble au observat o stea de tip „pitică albă” - o rămăşiţă stelară extrem de compactă - care pare să fi înghiţit un corp ceresc îngheţat asemănător planetei pitice Pluto, o descoperire cu implicaţii majore privind probabilitatea de existenţă a planetelor locuibile dincolo de Sistemul Solar, informează Reuters.
Acea pitică albă se află în galaxia noastră, Calea Lactee, la aproximativ 255 de ani-lumină de Pământ, relativ aproape în termeni cosmici, şi are o masă de aproximativ 57% din cea a Soarelui. Un an-lumină este distanţa parcursă de lumină într-un an calendaristic, reprezentând 9,5 trilioane de kilometri.
Piticele albe se numără printre cele mai compacte obiecte din Univers, deşi nu sunt la fel de dense ca găurile negre. Stelele cu o masă de până la opt ori mai mare decât cea a Soarelui par a fi destinate să se transforme în pitice albe. În cele din urmă, acestea ard tot hidrogenul pe care îl folosesc pe post de combustibil. Gravitaţia le determină apoi să colapseze şi să-şi ejecteze în spaţiu straturile exterioare, într-o etapă denumită "gigantă roşie", lăsând în urmă doar un nucleu compact - pitica albă.
Soarele pare sortit să-şi încheie existenţa ca o pitică albă, peste miliarde de ani. Pitica albă din noul studiu este o rămăşiţă a unei stele estimată a fi fost cu 50% mai masivă decât Soarele. În forma sa compactă actuală, diametrul său este aproximativ echivalent cu cel al Pământului, în pofida faptului că masa piticei albe este probabil de 190.000 de ori mai mare decât masa planetei noastre, notează Reuters, citată de Agerpres.
Astronomii au documentat în trecut modul în care piticele albe, datorită forţei lor gravitaţionale puternice, consumă - sau acumulează, în termeni ştiinţifici - corpuri telurice precum planete, luni şi asteroizi. Oamenii de ştiinţă folosesc telescoape pentru a observa materialul de pe suprafaţa piticelor albe, format din elementele care compun aceste obiecte cosmice.
Cercetătorii au detectat acum o amprentă chimică în această pitică albă, indicând faptul că obiectul pe care l-a înghiţit nu era în principal teluric, ci îngheţat. Ei bănuiesc că efectele gravitaţionale ale piticii albe au distrus un corp ceresc asemănător lui Pluto şi că bucăţile acestuia s-au prăbuşit apoi spre ea.
„Pitica albă probabil a acumulat fragmente din scoarţa şi mantaua unei lumi îngheţate asemănătoare lui Pluto”, a declarat Snehalata Sahu, o cercetătoare aflată la studii postdoctorale în astrofizică la Universitatea din Warwick, Anglia, autoarea principală a studiului publicat luna aceasta în revista Monthly Notices of the Royal Astronomical Society.
„Dacă nu este vorba despre întregul corp ceresc asemănător lui Pluto, atunci ar trebui să fie un fragment desprins dintr-o lume asemănătoare lui Pluto în urma coliziunii cu un alt corp. În orice caz, odată ce acest corp se apropie suficient de pitica albă, la o distanţă comparabilă cu dimensiunea Soarelui, gravitaţia puternică ar deforma corpul, iar acesta ar ajunge în cele din urmă să se fisureze şi să se dezintegreze”, a declarat Boris Gaensicke, astrofizician la Universitatea din Warwick şi coautor al studiului.
Dovezi cheie
Dovezile chimice au indicat că obiectul ceresc nu era o cometă, ci un alt tip de corp îngheţat.
„Dovezile cheie provin din abundenţa neobişnuit de mare de azot pe care am observat-o, mult mai mare decât în materialul cometic tipic şi în concordanţă cu gheaţa bogată în azot care domină suprafaţa lui Pluto”, a declarat Snehalata Sahu.
Detectarea azotului, potrivit lui Boris Gaensicke, a fost posibilă datorită utilizării instrumentului Cosmic Origins Spectrograph al telescopului spaţial Hubble, care observă lumina ultravioletă pentru a studia formarea şi evoluţia galaxiilor, stelelor şi sistemelor planetare .
Rata de cădere a materialului pe pitica albă a fost echivalentă cu masa unei balene albastre adulte care ar cădea pe acea rămăşiţă stelară în fiecare secundă şi s-a menţinut la acelaşi nivel timp de cel puţin 13 ani, a dezvăluit Snehalata Sahu.
Aceste observaţii au furnizat dovezi că corpuri îngheţate precum cele din sistemul nostru solar există şi în alte sisteme planetare. Sistemul Solar deţine o abundenţă de astfel de corpuri, în special într-o regiune îngheţată aflată dincolo de cea mai îndepărtată planetă faţă de Soare, Neptun, populată de planete pitice precum Pluto, comete şi alte corpuri îngheţate.
Apa este un ingredient esenţial pentru viaţă. Dar modul în care planetele telurice, precum Pământul, ajung să posede cantităţi mari de apă reprezintă o chestiune controversată.
„În sistemul nostru solar, se consideră că corpurile îngheţate, precum cometele, au jucat un rol cheie în furnizarea de apă către planetele telurice, inclusiv către Pământ. Împreună cu apa, acestea au furnizat şi alţi compuşi volatili şi organici, precum carbon, sulf şi compuşi organici complecşi, esenţiali pentru chimia prebiotică şi, în cele din urmă, pentru apariţia vieţii”, a afirmat Snehalata Sahu.
„În mod similar, în alte sisteme planetare, se preconizează că corpurile cereşti bogate în apă sunt purtătoare ale acestor elemente fundamentale, contribuind potenţial la dezvoltarea unor medii locuibile. Detectarea corpurilor cereşti bogate în apă în jurul altor stele oferă o confirmare observaţională că astfel de rezervoare există dincolo de sistemul nostru solar”, a explicat coordonatoarea studiului.
Editor : Liviu Cojan
