Dublă descoperire într-o fostă cetate din Bihor. Peste 100 de monede de argint şi bijuterii de acum 800 de ani

Data actualizării: Data publicării:
descoperire tezaur almasu mic

120 de monede și mai multe bijuterii din argint din secolul al XIII-lea au fost găsite într-o localitate din Bihor. Obiectele au fost descoperite în timpul unor săpături la o fortificație de pământ din nordul județului. Tezaurul va ajunge într-un laborator unde piesele vor fi restaurate. Apoi vor putea fi admirate de public în cadrul unei expoziții.

Mai multe inele şi brăţări, dar şi zeci de monede din argint au fost scoase la iveală în localitatea bihoreană Almașu Mic. Săpăturile au fost făcute de un grup de studenţi de la Facultatea de Istorie din Oradea, împreună cu arheologi şi specialişti. Aceștia au început cercetarea pentru a încadra în Repertoriul Arheologic Naţional fortificaţia de pământ din zonă.

"Cetatea de pământ, care se pare că datează din Evul Mediu timpuriu, se află la câţiva kilometri de locul în care ne aflăm, în pădurea care se zăreşte departe în spatele meu. Accesul cu maşina până acolo este imposibil, iar pe jos este foarte greu de ajuns din cauza faptului că a plouat foarte mult în ultima perioadă", a transmis Anca Deac, jurnalist Digi24 Oradea.

Timp de o săptămână, studenții și arheologii au făcut mai multe cercetări în interiorul fortificației, estimată la o suprafață de un hectar și jumătate.

"Am făcut o secţiune de 22 metri lungime, care taie şi şanţul şi valul şi intră în fortificaţie câţiva metri. Am încercat să facem şi o cercetare de suprafaţă împreună cu studenţii, am deschis o secţiune în apropierea valului, dar, din nou, nu am dat decât peste câteva fragmente ceramice", a povestit Florin Sfrengeu, de la Departamentul de Istorie al Universității din Oradea.

Surpriza avea să vină însă după câteva zile de săpături, când, ajutaţi de două persoane autorizate să folosească detectoare de metal, specialiștii au dezgropat cele două tezaure din argint care datează din secolul al XIII-lea.

"În această săpătură şi cu ajutorul aparaturii speciale, am reuşit să recuperăm în primul rând aceste monede, aproximativ 120 de monede. Rrecuperarea lor a durat circa 3 zile, pentru că am luat fiecare centimetru de pământ şi l-am cercetat. Şi mai este un sector unde am găsit inelele şi brăţările", a precizat Florin Sfrengeu.

"Cert este că, din acest moment, zona respectivă are un statut special. Dacă cumva am descoperi un detectorist prezent în zonă, el ar suferi de acum rigorile legii. Pentru că nu s-ar mai pune problema unei descoperiri accidentale", a explicat Lucian Silaghi, directorul Direcției pentru Cultură Bihor.

Cele două tezaure vor fi predate unui laborator pentru a fi curățate și conservate. Apoi vor fi expuse pentru public, iar în final vor ajunge în patrimoniul Muzeului Țării Crișurilor.

Reporter: Anca Deac
Operator: Florin Lucuța

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce se întâmplă dacă ții banii cash acasă în perioade de criză. Avertismentul economiștilor pentru români
Digi FM
Ce pensie are Tudorel Stoica, component al legendarei Steaua ’86: „Mi-e şi ruşine!”
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Săndel Bălan, tatăl Andreei Bălan, marele absent de la nunta grandioasă cu Victor Cornea. Ce mesaj i-a...
Film Now
Deborra-Lee Furness, devastată după apariția lui Hugh Jackman la Met Gala cu Sutton Foster: „A fost o...
Adevarul
Scandal la vârful Primăriei Slatina. Secretarul general îl acuză pe Mario De Mezzo de agresiune: „M-a urmărit...
Newsweek
Care bănci au virat, deja, pensia și ajutorul de 500 de lei pe card? Care pensionari iau bani abia la ora 18?
Digi FM
20 de imagini de la nunta de poveste a Andreei Bălan. Turn de șampanie, tort superb cu poza mirilor și un...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
5 obiceiuri de dimineață la care un neurolog a renunțat. Cum îți sabotezi creierul fără să-ți dai seama
Digi Animal World
Reacția adorabilă a unui câine când stăpânul lui spune „cuvântul magic”. Imaginile au strâns milioane de...
Film Now
Sandra Bullock, fotografie rară cu copiii ei, de Ziua Mamei: „O onoare pe viață”. De ce a speriat-o gândul de...
UTV
Vezi imaginile de la nunta anului. Andreea Bălan și Victor Cornea s-au căsătorit religios pe malul Lacului...