Suprafaţa Lunii conţine apă în „mărgele de sticlă”' formate în urma impactului violent cu roci spaţiale, conform unui studiu bazat pe probe prelevate de sonda selenară chineză Chang'e 5.
„Nu există nicio îndoială că cea mai mare parte a suprafeţei Lunii conţine apă într-o formă sau alta”, se arată în studiul semnat de cercetători chinezi şi publicat luni în Nature Geoscience.
Oamenii de ştiinţă au examinat în detaliu aproximativ o sută de sfere de sticlă minuscule, cu dimensiuni variind între grosimea unui fir de păr şi un milimetru, aduse pe Pământ în 2020 de misiunea Chang'e 5, relatează AFP și Reuters, citate de Agerpres.
Aceste formaţiuni, cu o vechime de până la două miliarde de ani, au fost create prin impactul meteoroizilor - meteoriţi sau asteroizi - care au topit materialul selenar.
Eşantioanele conţin până la două milionimi de gram echivalent în apă per gram de sferă.
Această apă provine din procese diferite comparativ cu cea rezultată din vulcanismul selenar sau din căderea cometelor (care conţin gheaţă).
Echipa condusă de cercetători de la Academia de Ştiinţe din China crede că sferele de sticlă formate în timpul impactului unui meteoroid şi-ar fi pierdut iniţial cea mai mare parte din apă.
Ele fi fost apoi bombardate de vânturile solare, furnizându-le hidrogen care s-ar fi combinat apoi cu atomii de oxigen conţinuţi în aceste formaţiuni, dând astfel naştere la molecule de apă.
„Luna este bombardată constant cu elemente de impact - spre exemplu micrometeoroizi şi meteoroizi mari - care produc mărgele de sticlă de impact în timpul evenimentelor de încălzire rapidă cu energie ridicată”, a declarat specialistul în ştiinţe planetare Sen Hu de la Institutul de Geologie şi Geofizică din cadrul Academiei de Ştiinţă din China, coautor al studiului publicat în revista Nature Geoscience.
Solul selenar este compus din 3 până la 5% sfere de sticlă, conform estimărilor bazate pe studiul eşantioanelor de sol aduse înapoi de misiunile americane Apollo.
„Apa este cel mai căutat produs pentru a permite explorarea durabilă a suprafeţelor planetare. Cunoaşterea modului în care este produsă, depozitată şi completată apa aproape de suprafaţa selenară va fi foarte utilă pentru viitorii exploratori care o vor putea extrage şi utiliza în scopuri de explorare”, a spus Hu.
Studiul concluzionează că aceste sfere de sticlă ar putea fi „rezervorul dominant” implicat în ciclul apei pe Lună. Rezervor ce ar putea fi „utilizabil in situ în cadrul viitoarelor explorări lunare”. Mai ales că această apă ar fi „destul de uşor de extras”.
„Putem încălzi pur şi simplu aceste mărgele de sticlă pentru a elibera apa stocată în ele”, a declarat la rândul său specialistul în ştiinţe planetare şi coautor al studiului Hejiu Hui de la Universitatea Nanjing din China.
Între timp, americanii pun accent pe sursele de apă sub formă de gheaţă, a căror existenţă a fost confirmată la Polul Sud al Lunii şi care ar putea fi transformate în combustibil. Agenţia spaţială americană NASA a planificat pentru anul 2024 o misiune cu un robot, VIPER, cu scopul de a studia concentraţia de gheaţă din acea regiune.
Capsula care a adus pe Pământ mostrele de sol selenar a aterizat în regiunea Mongolia Interioară din nordul Chinei. Aproximativ 1,7 kg de sol au fost colectate în timpul misiunii Chang'e-5, cu 32 de sfere de sticlă fiind analizate în cadrul acestui studiu din cantitate mică de sol pusă la dispoziţie pentru această cercetare, a spus Hu.
Misiunea Chang'e-5 a fost prima care colectat eşantioane de sol selenar de la momentul la care Uniunea Sovietică a adus pe Pământ aproximativ 170 de grame, în 1976. Statele Unite au reuşit să aducă 382 kg de mostre de pe suprafaţa Lunii în timpul programului Apollo, din 1969 până în 1972.
Editor : M.B.
