Finanțare de 630 milioane de euro, pentru modernizarea căii ferate Braşov-Sighişoara. Guvernul tocmai a aprobat memorandumul

Data publicării:
tren foto fb cfr
Foto: Facebook / CFR

Guvernul a aprobat în şedinţa de joi un memorandum privind aprobarea negocierii contractului de finanţare dintre România şi Banca Europeană de Investiţii, în valoare de 630 mil. euro, pentru susţinerea proiectului Linia de cale ferată Braşov-Sighişoara.

Memorandumul aprobă negocierea contractului de finanţare dintre România şi Banca Europeană de Investiţii (BEI), în valoare de 630 milioane de euro, destinat susţinerii contribuţiei naţionale aferente proiectului „Linia de cale ferată Braşov–Sighişoara – Cofinanţare aferentă fondurilor UE”, şi îl împuterniceşte pe ministrul finanţelor să semneze contractul de finanţare.

„Împrumutul face parte din programul de finanţare aprobat de Guvern pentru contractarea unor împrumuturi de la Banca Europeană de Investiţii, cu o valoare totală de până la 4,975 miliarde de euro, destinate susţinerii proiectelor strategice de infrastructură incluse în Programul Transport 2021–2027 şi în Mecanismul pentru Interconectarea Europei (CEF)”, precizează Guvernul într-un comunicat oficial.  

Finanţarea de 630 milioane de euro va contribui la acoperirea unei părţi din contribuţia naţională necesară implementării proiectului de modernizare a liniei de cale ferată Braşov–Sighişoara, care beneficiază de finanţare din fonduri europene nerambursabile.

Executivul arată că proiectul vizează reabilitarea unui tronson feroviar de 112,55 km, astfel încât să permită circulaţia trenurilor cu viteze de până la 160 km/h. Linia face parte din reţeaua centrală transeuropeană de transport (TEN-T) şi reprezintă un obiectiv strategic pentru dezvoltarea infrastructurii feroviare din România şi pentru îmbunătăţirea conectivităţii la nivel european.

Modernizarea infrastructurii va contribui la creşterea siguranţei şi eficienţei transportului feroviar, la reducerea timpilor de călătorie şi la dezvoltarea unei infrastructuri cu utilizare duală, capabilă să răspundă atât nevoilor de mobilitate civilă, cât şi obiectivelor Uniunii Europene privind mobilitatea militară şi rezilienţa reţelelor de transport, menţionează Guvernul în comunicat. 

Valoarea totală estimată a proiectului este de aproximativ 2,25 miliarde de euro (cu TVA), iar lucrările de execuţie, începute în anul 2020, sunt estimate să fie finalizate în 2029. Implementarea investiţiei este asigurată de Compania Naţională de Căi Ferate „CFR” – S.A., sub coordonarea Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii.

Editor : S.S.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
La ce viteză consumă cel mai puțin mașina ta. Poți economisi până la 30% la fiecare plin
Digi FM
Mihai Onilă a fost operat de urgență. Fostul membru AXXA stârnise controverse după ce a ținut post negru 40...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Anca Țurcașiu, noi imagini inedite alături de partenerul ei, la malul mării. Fanii au fost cuceriți: „Așa...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Regula de aur pe care Matt Damon o respectă cu sfințenie pentru cele patru fiice ale sale: „Indiferent de...
Adevarul
Militarii ucraineni, verdict dur după exercițiile NATO: „Pauzele de cafea și restricțiile pentru drone nu au...
Newsweek
Modificare la pensie începând de vineri. Milioane de români vor munci mai mult înainte să iasă la pensie
Digi FM
“Tot ce am primit de la compania aeriană a fost un e-mail dacă vreau să-mi reprogramez zborul”. Povestea...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Ce este "dirty soda", băutura care face furori pe internet, dar îi îngrijorează pe medici: "Este un dezastru...
Digi Animal World
Imagini rare din România. O pisică sălbatică și cei patru pui ai săi, surprinși într-un parc național
Film Now
Orlando Bloom, la bustul gol în Italia. Și-a arătat mușchii în compania noii lui iubite, un model cu peste 20...
UTV
Florin Ristei și iubita lui au sărbătorit un moment special în vacanță. Cum a surprins-o artistul pe Andreea...