Dispozitivele inteligente dintr-o locuinţă, ținta a aproape 30 de atacuri cibernetice pe zi. Care sunt cel mai des vizate

Data publicării:
Atac cibernetic
Foto: Profimedia

Numărul mediu de dispozitive inteligente aflate dintr-o locuinţă a ajuns la 22, acestea fiind vizate de aproape 30 de atacuri în fiecare zi, de trei ori mai mult decât în 2024, reiese dintr-un raport de specialitate, dat publicităţii marţi.

Conform cercetării Bitdefender şi Netgear, această creştere arată cum infractorii informatici automatizează atacurile şi exploatează firmware-ul nesecurizat şi dispozitivele învechite pentru a compromite cât mai multe locuinţe.

Astfel, dispozitivele care permit redarea conţinutului online pe televizor (25,9%), televizoarele inteligente (21,3%) şi camerele de supraveghere (8,6%) sunt cel mai frecvent vizate şi reprezintă cumulat peste jumătate dintre toate vulnerabilităţile detectate.

„Aproape toate tentativele de atac vizează vulnerabilităţi deja cunoscute şi reparate, ceea ce arată că actualizarea la timp şi gestionarea activă a dispozitivelor sunt esenţiale pentru protecţie. Deşi cele mai multe atacuri informatice sunt simple, precum cele care suprasolicită dispozitivele sau le fac temporar indisponibile, cele mai periculoase rămân cele prin care infractorii cibernetici preiau controlul deplin al acestora”, subliniază experţii.

Raportul, care se bazează pe date de la peste 6,1 milioane de locuinţe cu dispozitive smart din America de Nord, Europa şi Australia, culese în perioada ianuarie - octombrie 2025, evidenţiază şi câteva incidente majore care au marcat securitatea IoT în aceste an: atacul DDoS record de 22,2 terabytes pe secundă, alimentat de routere compromise; răspândirea BadBox, o reţea de dispozitive infectate care a ajuns la peste un milion de dispozitive Android încă din fabrică; descoperirea că invertoarele solare pot fi deturnate pentru a destabiliza reţelele electrice naţionale.

Cercetătorii au analizat 13,6 miliarde de atacuri IoT şi 4,6 miliarde de tentative de exploatare a vulnerabilităţilor pentru a oferi o imagine detaliată a riscurilor globale IoT.

 

 

Editor : Sebastian Eduard

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce venituri nu îți cresc pensia, chiar dacă ai plătit impozit pentru ele. Multi români nu cunosc legea
Digi FM
Cristi Borcea, în vacanță cu 8 dintre cei 9 copii ai săi. Imagine rară de familie din Grecia: „Pentru unii e...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Ce avere a lăsat în urmă Bonnie Tyler, după 50 de ani de carieră. Artista și soțul ei n-au avut copii
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Actrița care a cucerit-o total pe Sharon Stone: "Cea mai șic și talentată femeie din showbiz"
Adevarul
De ce Putin nu vrea să încheie războiul. Explicațiile unui mare finanțist: „Dacă pierde puterea, va fi...
Newsweek
Expert: Cum ar putea crește rapid pensiile militare? Proiectul de lege e blocat în Parlament
Digi FM
Brad Pitt și iubita cu 29 de ani mai tânără, în tribune la CM 2026. Un cuplu celebru la Hollywood le-a stat...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Ce se întâmplă, de fapt, în organism după ce îți faci un tatuaj. Descoperirea care i-a pus pe gânduri pe...
Digi Animal World
Un urs a intrat într-un hotel la 5 dimineața, a băut apă din hol și a dat buzna peste turiști în cameră...
Film Now
Russell Crowe și-a sărbătorit fiul de 20 de ani cu o poză în care își arată mușchii. Fanii au remarcat...
UTV
Fiica Nicoletei Luciu a debutat pe podium la 14 ani. Kim Csergo a atras atenția cu prima ei apariție în...