Video O cameră foto cât un grăunte de sare ar putea revoluționa medicina, dar și performanțele video ale telefoanelor mobile

Anca Grădinariu Data actualizării: Data publicării:
camera foto cat un graunte
Cercetătorii de la Princeton şi de la Universitatea din Washington au dezvoltat o cameră minusculă, de mărimea unui grăunte de sare Foto: captură video

O cameră foto poate să aibă dimensiunea unui grăunte de sare. Această uimitoare tehnică poate duce la o revoluție în medicină, dar și la o schimbare radicală a felului în care sunt amplasate camerele de luat vederi pe telefoanele mobile.

Cercetătorii de la Princeton şi de la Universitatea din Washington au dezvoltat o cameră minusculă, de mărimea unui grăunte de sare, care poate face fotografii clare, full color. E construită cu o metasuprafaţă ultrafină ce captează lumina şi care poate fi extinsă pentru a transforma suprafețe întregi în senzori.

Device-ul arată ca un panou transparent cu un model circular ataşat. Diametrul de jumătate de milimetru conţine 1,6 milioane de cilindri, fiecare desenat cu atenţie pentru a curba lumina în maniera potrivită, aşa că matricea modelează lățimea de undă optică. Algoritmii de procesare a semnalului produc apoi o imagine din datele respective. Imaginile rezultate sunt mult mai clare decât cele ale altor senzori mici.

În teste, echipa a arătat că noul senzor a înregistrat imagini măsurând 720 x 720 pixeli în full color. Are un câmp vizual de 40 de grade şi un număr F de 2, iar cercetătorii spun că imaginile sunt echivalente cu cele captate de o lentilă complexă de la o cameră convenţională, care e cu jumătate de milion mai mare decât acest nou senzor.

Algoritmii de post-procesare, care ajută mult la îmbunătăţirea calităţii imaginii, au fost amplasaţi de-a lungul metasuprafeţei şi funcţionează foarte bine.

Alt avantaj este că device-urile sunt simplu de produs, ceea ce înseamnă că ar trebui să fie uşor de fabricat în masă.

Sunt făcute din nitrură de siliciu, iar nanostructurile de pe suprafaţă pot fi produse cu ajutorul litografiei ultraviolete, o tehnică deja folosită pentru semiconductori.

Dacă vor fi fabricate în masă, echipa spune că dispozitivele pot fi utilizate pentru imagistica medicală a organismului, pot fi adăugate la roboţi minusculi pentru o viziune mai bună sau pot transforma o suprafaţă într-o cameră, cu ajutorul a mii de senzori de acest tip. „Am putea transforma suprafeţe individuale în camere de luat vederi cu rezoluţie ultra înaltă, aşa că nu vom mai avea nevoie de cele trei camere de pe spatele telefonului, ci tot spatele ar putea devenit o cameră gigantică”, spune un comunicat de presă al cercetătorilor. Asta însemnă că, pe viitor, am putea utiliza modalităţi complet diferite de-a construi acest tip de device-uri.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum va afecta El Niño România. Meteorologii avertizează că urmează episoade de vreme extremă, cu efecte până...
Digi FM
O fată de 18 ani ar fi fost drogată și violată la balul de absolvire, în Cluj. Polițiștii au fost sesizați de...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Carmen Electra, despre ultimele conversații cu Prince: „Era un clarvăzător”. Cum i-a schimbat viața cel care...
Film Now
Sharon Stone, mărturii despre drama ascunsă și abuzurile din familie: "Mă arunca pe scări și mă bătea cu...
Adevarul
Rusaliile Negre. Amintiri din vara în care 45.000 de oameni au fost condamnați la exil în Bărăgan: „N-am avut...
Newsweek
Adrian Negrescu, despre Legea salarizării unice: Ţinem pensiile îngheţate, dar creştem salariile bugetarilor?
Digi FM
Cât oferă nașii la nuntă în 2026. Val de reacții după ce un român a dezvăluit câți bani vrea să pună în plic...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Mierea ar putea ajuta la slăbit și la combaterea bolilor. Greșeala pe care o fac milioane de oameni când o...
Digi Animal World
Ce a găsit un bărbat când se pregătea să-și spele rufele: „Era în haine, am rămas traumatizat”
Film Now
John Travolta, confesiune rară despre durerea care l-a urmărit ani la rând: „Privesc întunericul, dar nu...
UTV
Jennifer Lopez a întors toate privirile la premiera filmului „Office Romance”. Artista a apărut alături de...