Vânzările HTC, în cădere liberă. Compania taiwaneză încearcă să se redreseze pe un segment atacat de Apple

Data publicării:
htc

Acum câţiva ani, taiwanezii de la HTC se băteau de la egal la egal cu Samsung şi Apple. Acum însă, încearcă să redreseze vânzările aflate în cădere liberă. HTC va produce o linie de telefoane inteligente ieftine, pe care le va vinde în Asia şi în ţările în curs de dezvoltare. Experienţa altor companii arată că telefoanele inteligente ieftine nu sunt chiar atât de inteligente, dar măcar se vând mai bine decât cele foarte puternice dar scumpe. Şi Nokia şi Apple au scos linii mai ieftine de telefoane inteligente în ultimii ani, însă deocamdată piaţa mondială rămâne la extreme. Se vând bine fie telefoanele foarte scumpe, fie cele extrem de ieftine. Pentru telefoanele din gama de mijloc nu prea există loc.

Foto: HTC

În 2009, HTC era pe val. Colabora cu Google la producerea primului telefon din seria Nexus şi mulţi analişti estimau că taiwanezii ar putea ajunge cel mai mare producător de smartphone-uri. Acum telefoanele Nexus sunt produse de LG, cel mai important partener al Google este Samsung, iar HTC estimează o scădere rapidă a vânzărilor şi anunţă o schimbare de strategie: va scoate în curând pe piaţă modele mai ieftine. Vor costa între 150 şi 300 de dolari şi vor fi vândute îndeosebi în ţările în curs de dezvoltare.

În mod ciudat, cei de la HTC par să fi uitat că au deja telefoane care se încadrează în această categorie de preţ. Doar că nimeni nu le-a băgat în seamă până acum, căci taiwanezii s-au străduit să îşi promoveze doar telefoanele scumpe, precum cele din seria HTC One, care costă de la 600 de dolari în sus. Însă cine a vrut un telefon în această gamă de preţ şi-a cumpărat un Samsung, cine a vrut să fie la modă şi-a cumpărat un iPhone, şi cine nu a vrut să se supună tendinţelor şi-a cumpărat un Nokia.

Prin urmare, HTC nu a reuşit să câştige nici o categorie de clienţi. Tocmai de aceea vrea să atace un segment de piaţă care încă nu s-a aşezat: cel al consumatorilor din Asia care vor un telefon inteligent cu touchscreen şi aplicaţii, dar care nu au bani să îşi cumpere un iPhone 5S sau un Samsung Galaxy S4.

Este exact segmentul de piaţă pe care Apple a încercat să îl atace cu iPhone 5c, versiunea mai ieftină şi mai colorată a iPhone-ului convenţional. Totuşi, primele estimări arată că vânzările iPhone-ului 5c au fost acceptabile, dar nu excelente, ceea ce ridică mari semne de întrebare în ceea ce priveşte banii pe care îi pot scoate producătorii de telefoane inteligente de pe pieţele în curs de dezvoltare.

Totuşi, HTC are nevoie disperată de un plan nou de afaceri, iar compania taiwaneză este dispusă în acest moment să încerce orice ca să îşi ridice vânzările.

Business Club

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cartea electronică de identitate, folosită și la medic de la 1 septembrie. Ce se întâmplă cu actualul card de...
Digi FM
Ce a pățit un britanic în prima zi în București. A vrut să plătească biletul în autobuz și s-a trezit cu 80...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Iubita lui CRBL, despre cum a acceptat mama ei relația cu solistul cu 23 de ani mai mare: "Evident că nu a...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Critici dure pentru Anne Hathaway înainte de „Days of Thunder 2”. Randy Quaid rupe tăcerea: „Trebuie să fie...
Adevarul
Situația în care șoferii sunt obligați să oprească, chiar dacă pietonii nu sunt pe trecere. Amenda depășește...
Newsweek
Veste bună pentru pensionari. Când se vor mări pensiile cu 7%? Ce bani se vor primi în plus?
Digi FM
Au 14 copii, dar nu s-ar opri aici. Surprinzător, banii nu sunt principala problemă a acestei familii...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Ce se poate întâmpla dacă folosești produse de înfrumusețare expirate. Lucrurile la care să fii atent, pe...
Digi Animal World
Ce a pățit un bărbat care aștepta la semafor pe un scuter? Imagini virale cu un câine care l-a „luat” prin...
Film Now
Gesturi romantice pe covorul roșu. Adria Arjona și Jason Momoa, îndrăgostiți la premiera noului ei film
UTV
Iustin Petrescu și Hara s-ar fi despărțit după doar două luni de căsnicie. Detaliile observate de fani