Legătura dintre degivrarea avioanelor și tonele de pești morți din lacurile Bucureștiului

Data publicării:
pesti morti lacu morii

S-a descoperit una dintre cauzele dezastrului ecologic de luna trecută din lacurile din Nordul Capitalei. Inspectorii de mediu au constatat că materialul de degivrare, folosit la dezgheţarea pistelor şi avioanelor, a ajuns în lacurile unde au fost găsite tone de peşti morţi. Garda de Mediu Ilfov a dat amenzi în valoare de 290.000 de lei.

Emil Grigore, comisar şef la Garda de Mediu Ilfov: „Elementele constatate în zonă ne-au dus cu gândul la Compania Aeroportuară. Din verificările făcute la această companie, s-a constatat că dânşii au folosit o cantitate foarte mare de substanţă degivrantă.

Am solicitat informaţii şi de la Institutul Meteorologic, care ne-a spus că în zilele respective a fost ploaie îngheţată, exact aşa au spus dânşii, iar materialul folosit, materialul degivrant, a fost în cantităţi foarte, foarte mari.

Compania Aeroportuară a fost sancţionată, doi operatori de handling aflaţi în contract cu această companie au fost şi dânşii sancţionaţi. Cartierul rezidenţial, de asemenea, a primit două sancţiuni, una pentru lipsa de reglementare şi alta pentru abandonarea apelor menajere”.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Digieconomic
Ce se întâmplă cu bunurile cumpărate în timpul căsătoriei dacă soții divorțează. Cum se împart casa, mașina...
Digi FM
Vladimir Putin, bunic pentru a patra oară. Tatăl copilului s-ar numi Zelenski, la fel ca președintele Ucrainei
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Cum arată și ce face la 63 de ani Joey Tempest din trupa Europe, idolul rock care făcea furori în anii '80 cu...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Robert De Niro, de mână cu partenera sa la premiera comediei „Focker-in-Law”. Cei doi sunt părinții unei...
Adevarul
Putin vrea să redeseneze arhitectura de securitate a Europei. Ce rol ar avea Transnistria și Găgăuzia
Newsweek
Un pensionar a câștigat procesul cu Casa de Pensii. 15 ani lucrați în condiții speciale vor fi recunoscuți
Digi FM
Ce se mănâncă de Lăsatul Secului, pe 14 noiembrie. Tradiții înainte de Postul Crăciunului 2026
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Telescopul James Webb a detectat un semnal "interzis", nemaivăzut până acum în Univers. Descoperirea confirmă...
Digi Animal World
Momentul când un șarpe își devorează partenerul, sub privirile îngrozite ale turiștilor. Imaginile sunt virale
Film Now
"Tata nu este Dumnezeu". Fiul lui Jack Nicholson, mărturisiri surprinzătoare despre relația cu legendarul...
UTV
Ilinca Vandici și-a fotografiat burtica de gravidă într-o ținută elegantă. Prezentatoarea va deveni mamă...