Ministrul Mediului anunță că nu vor mai fi făcute defrișări în Pădurea Băneasa: Va fi clasificată pădure-parc

copaci-taiati-padurea-baneasa
Foto: Facebook/Fundația Eco-Civica

Toate cele 374 de hectare din pădurea Băneasa care sunt în proprietatea statului, în administrarea Romsilva, vor ajunge doar pădure de protecţie, începând din luna martie a acestui an, a anunţat, miercuri, ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Costel Alexe, conform Agerpres.

„Astăzi, în pădure la Băneasa, majoritatea suprafeţei este pădure de protecţie şi producţie, iar în momentul de faţă raportul Gărzii Forestiere Bucureşti şi al Corpului de Control al ministrului au relevat faptul că aici au fost efectuate lucrări silvice conform amenajamentului silvic aflat în vigoare până la finalul lunii decembrie (...) Fac menţiunea că, din cele 1.343 de hectare cât are astăzi Pădurea Băneasa, 63% este pădure privată şi doar 37% este pădure a statului, în administrarea Romsilva. Ne-am gândit cum putem să redăm pădurii Băneasa rolul pe care în mod normal trebuie să-l aibă. Vreau să vă anunţ că, începând cu luna martie, Pădurea Băneasa va arăta astfel: toate cele 374 de hectare care sunt în proprietatea statului, în administrarea Romsilva, vor ajunge doar pădure de protecţie, de la cea de producţie, astfel încât ea va fi clasificată ca pădure-parc, aici nemaiputându-se interveni cu lucrări silvice pentru exploatarea arborilor sănătoşi, ci doar dacă este vorba de igienizare sau dacă este vorba despre vreo doborâtură. În momentul de faţă, vreau să anunţ pe toţi bucureştenii, pe toţi românii, că pădurea Băneasa va redeveni aşa cum ar fi trebuit să fie, adică plămânul verde al Capitalei”, a spus Alexe, într-o conferinţă susţinută în Pădurea Băneasa.

Potrivit oficialului, în privinţa suprafeţei proprietate privată din respectiva pădure, se poartă discuţii la ministerul de resort pentru ca acestea să devină doar pădure de protecţie.

„La finele anului trecut a expirat amenajamentul silvic pentru cele 63% de pădure privată (din pădurea Băneasa, n.r.) şi suntem în discuţii în cadrul ministerului ca în următorul amenajament silvic, valabil pentru următorii zece ani, să introducem această pădure din T3, care este şi de producţie, în T2 care va fi doar pădure de protecţie. Amenajamentul silvic se referă la suprafeţe mai mari de 10 hectare. În pădurea Băneasa avem un număr de o sută şi ceva de proprietari privaţi de pădure cu suprafeţe mai mici de 10 hectare, care, în mod legal, pot exploata 5 mc pe an/hectar, mult sub capacitatea de reproducţie a pădurii. Din datele pe care le avem, înţeleg că pentru aceste suprafeţe ale proprietarilor de pădure privată media de exploatare a fost de 2 - 2,2 mc/an/hectar. Toate lucrările pe care le puteţi vedea astăzi sunt conform amenajamentului silvic”, a menţionat Costel Alexe.

La rândul său, Cezar Răduţă, directorul Direcţiei Silvice Ilfov, a subliniat că, din Pădurea Băneasa, au fost extraşi 1.600 de arbori, din care 60% au fost arbori verzi.

„În cadrul acestor lucrări de tăieturi sunt extraşi inclusiv arbori verzi, arborii care au un caracter dominant asupra celor care prezintă interes din punct de vedere ecologic şi ecosistemic. Spre exemplu, sunt extraşi arbori din speciile tei, frasin. Au fost extraşi 1.600 de arbori, adică 64 de arbori la hectar, dintre care 60% au fost arbori verzi. Sunt tăiaţi arbori din toate plafoanele, inclusiv de diametre mai mari. De asemenea, au fost extraşi stejari, marea lor majoritate uscaţi. Tot lemnul se valorifică în urma unor licitaţii publice unde sunt aşteptaţi agenţii şi operatorii economici care procesează lemn în vederea industrializării, iar lemnul apt pentru foc merge către populaţie”, a afirmat Răduţă.

Vizita ministrului Mediului, Apelor şi Pădurilor, Costel Alexe, în Pădurea Băneasa a survenit în urma reclamaţiilor din partea cetăţenilor care semnalau că au loc tăieri de arbori în acel amplasament.

Editor: Robert Kiss

Partenerii noștri
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
prv_level, civicCookieControl, m2digi24ro, stickyCookie
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cX_S, cX_P, gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CrazyEgg crazyegg.com Vezi politica de confidenţialitate
ce2ab, ce_login, ceac, sid, _ceir, is_returning, _CEFT, ceg.s, ceg.u, __ar_v4, __distillery, __zlcmid, __zprivacy, _ga, _gat, ki_r, ki_s, ki_t, ki_u, km_ai, km_lv, km_ni, km_uq, km_vs, kvcd, optimizelyBuckets, optimizelyEndUserId, optimizelyPendingLogEvents, optimizelySegments
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cx_profile_timeout, cx_profile_data
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi aici politica de confidenţialitate