Video Secția de medicină internă de la Spitalul Floreasca va fi închisă de la 1 august. Motivele invocate de managerul spitalului

Data publicării:
Spitalul de Urgenţă Bucureşti Floreasca.
Spitalul de Urgenţă Bucureşti Floreasca. Inquam Photos / George Călin

Activitatea secției de medicină internă de la Spitalul Floreasca va fi închisă temporar, începând cu data de 1 august, după ce, în urma unui control al Direcției de Sănătate Publică București, au fost descoperite mai multe nereguli. Managerul Spitalului a luat decizia de a suspenda activitatea secției pentru a putea remedia problemele.

Principala neregulă găsită de DSP București este faptul că în secțiile de medicină internă și chirurgie cardiovasculară nu era respectată autorizația sanitară de funcționare.

Concret, spații care apăreau drept saloane pentru pacienți erau folosite, în realitate, de medici. Acest lucru se întâmplă pentru că nu există alte spații prevăzute pentru ei în spital, iar în timpul gărzilor nu au unde să se odihnească.

În urma controlului DSP, Spitalul Floreasca a primit o amendă de 25.000 de lei. 

În acest context, managerul Spitalului Floreasca, Andrei Bogdan Zidaru, a decis să suspende temporar activitatea secției de medicină internă, începând cu data de 1 august.

Medicii au primit o înștiințare care le cere să nu mai facă internări, iar pacienții urmează să fie transferați la alte spitale din București.

Potrivit unui document semnat de managerul Spitalului Floreasca, obținut de Digi24, începând cu 1 august, în secția de medicină internă se vor realiza următoarele activități:

  • „reconfigurarea organizării funcționale a secției, în concordanță cu structura aprobată și cu cerințele Direcției de Sănătate Publică (...)”;
  • „efectuarea lucrărilor de igienizare, curățenie și dezinfecție terminală la nivelul tuturor spațiilor”;
  • „reorganizarea circuitelor funcționale și a spațiilor conexe”;
  • „pregătirea secției în vederea reluării activității în condiții care să respecte toate cerințele legate de autorizarea sanitară și siguranța pacientului”;

Editor : M.G.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Orașele din România prin care ar putea trece trupele NATO într-o situație de urgență. De ce drumurile devin...
Digi FM
Scrisoarea regelui Charles. Ce transmite despre statutul lui Harry şi Meghan după revenirea lor în Regatul...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Câți bani a făcut Mihai Trăistariu vara aceasta. Garsonierele de la mare i-au adus mai mult decât cele 144 de...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Un cuplu de Oscar la Veneția: Penelope Cruz și Javier Bardem, fermecători pe Lido. Doi îndrăgostiți...
Adevarul
Primii kilometri de asfalt pe viitoarea autostradă Sibiu–Făgăraș. Cum arată cel mai avansat tronson al A13
Newsweek
E cert! Pensiile vor crește în 2027. Confirmări din guvern și de la Consiliul Fiscal. Dar și un avertisment...
Digi FM
Anamaria Prodan nu s-a uitat la bani pentru majoratul lui Bebeto. Suma uriașă cheltuită pentru petrecere...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Ce găteau, de fapt, oamenii din Epoca de Piatră? Descoperirile sunt surprinzătoare
Digi Animal World
Și-a pierdut orice speranță! Unde a fost găsit, după 8 ani, calul rar furat din ferma unei femei: „A fost un...
Film Now
"Doctorul mi-a spus că probabil mai am în jur de 10 ani de trăit". Diagnosticul pe care Pamela Anderson l-a...
UTV
Sydney Sweeney a atras toate privirile la Veneția. Actrița a purtat o rochie complet transparentă