Sorin Grindeanu reacționează cu privire la ancheta din cazul Nordis și îndeamnă familia Vicol-Ciorbă să facă denunțuri

Data actualizării: Data publicării:
sorin grindeanu
Foto: Inquam Photos / George Călin

Prim-vicepreședintele PSD Sorin Grindeanu a declarat, referindu-se la ancheta în cazul Nordis, că este foarte bine că sunt făcute cercetări. Ministrul Transporturilor a adăugat că este un moment foarte bun ca aceia care au indicii că a încălcat legea să facă denunţuri și a precizat că se referă inclusiv la familia Laurei Vicol, care a fost reţinută de procurorii DIICOT în acest dosar.

El a adăugat că zborurile cu avion privat nu au fost plătite de Nordis, ci a plătit la agenţia de turism şi va arăta acele facturi, scrie News.ro.

Sorin Grindeanu a fost întrebat, marţi, de jurnalişti, la Parlament, ce a făcut în acele vacanţe în care a zburat împreună cu familia Laurei Vicol.

„Asta e o treabă personală, atâta timp cât am mers pe banii mei şi mi-am plătit tot. Este o treabă personală, fiind în concediu”, a afirmat Grindeanu.

Întrebat dacă a avut cu Laura Vicol şi soţul său o discuţie legată de contractele Nordis, ministrul Transporturilor a răspuns: „Nu. Tocmai de-aia vă spun că eu am aflat aceste lucruri odată cu dumneavoastră, de aceste anchete, care trebuie să fie dovedite în instanţă. Eu, mai mult decât informaţiile pe care le prezentaţi dumneavoastră public, nu am”.

Grindeanu spune că și-a plătit zborurile

Ministrul Transporturilor a fost întrebat dacă vreun român îşi face vacanţele alături de necunoscuţi. „Dar nu am spus că sunt necunoscuţi. Sunt cunoscuţi”, a precizat Sorin Grindeanu.

Prim-vicepreședintele PSD a adăugat că a mers la acele evenimente împreună cu fiul său.

„Erau nişte evenimente la care am mers împreună cu fiul meu şi am plătit aceste lucruri împreună cu fiul meu, la acele evenimente sportive. Nu vacanţe, s-a stat cred că două zile în acea.... poţi să o numeşti mini-vacanţă”, a explicat ministrul Transporturilor.

El a întrebat dacă a făcut ceva ilegal.

„E ceva ilegal că în urmă cu doi ani jumătate, trei ani, eu am fost undeva pe banii mei? E ceva ilegal în acest demers, ca să înţeleg rostul acestor întrebări?”, a adăugat Grindeanu.

Grindeanu a menţionat că şi-a plătit acele zboruri.

„Eu v-am spus că eu mi-am plătit. (...) Eu am plătit la agenţia de turism şi o să vă arăt aceste facturi”, a subliniat el.

Ministrul social-democrat a susţinut că, dacă cineva din conducerea PSD ar fi ştiut de aceste probleme ale Laurei Vicol, ea nu s-ar mai fi regăsit pe listele social-democraţilor.

Grindeanu: Dacă știa cineva din conducerea PSD de problema asta în 2018, Laura Vicol nu ar mai fi fost pe listele partidului

„Îmi cer scuze, nu am ştiut de aşa ceva şi eu sunt convins că nu a ştiut nimeni. Dacă ştia cineva din conducerea PSD că există această problemă din 2018, doamna Laura Vicol nu ar fi fost pe listele PSD”, a mai afirmat Grindeanu.

El a adăugat că este foarte bine că este anchetat cazul Nordis.

„Eu am spus că e foarte bine, să se ancheteze. (...) Cine vrea să ancheteze, să ancheteze. Mai mult decât atât, v-am spus că este un moment extraordinar de bun, dincolo de insinuări, că eu înţeleg insinuările, e un moment extraordinar de bun pentru cei care au cel mai mic indiciu că Sorin Grindeanu a încălcat legea să facă denunţuri, inclusiv familia aflată acum în stare de arest. Chiar îndemn”, a afirmat ministrul Transporturilor.

Întrebat dacă au existat ameninţări din partea familiei Laurei Vicol că vor fi făcute denunţuri în cadrul audierilor, Grindeanu a replicat: „Să facă. Eu nu ştiu de aşa ceva, dar dacă au cele mai mici date legate de o eventuală încălcare a legii de către mine, îi îndemn să o facă. Nu pot să spun altceva”.

Unsprezece persoane au fost reţinute în dosarul Nordis, au anunţat, marţi, procurorii DIICOT, printre acestea aflându-se fosta şefă PSD a Comisiei Juridice din Camera Deputaţilor Laura Vicol şi soţul ei, Vladimir Ciorbă. Acestea vor fi duse la Curtea de Apel Bucureşti cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile. De asemenea, alte două persoane sunt anchetate în acest dosar sub control judiciar. În urma percheziţiilor, procurorii au ridicat peste 50 de sisteme informatice şi dispozitive de stocare a datelor, sume de bani, dar şi obiecte de lux, printre care ceasuri, bijuterii şi genţi.

Editor : Ana Petrescu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce venituri nu îți cresc pensia, chiar dacă ai plătit impozit pentru ele. Multi români nu cunosc legea
Digi FM
Cristi Borcea, în vacanță cu 8 dintre cei 9 copii ai săi. Imagine rară de familie din Grecia: „Pentru unii e...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Ce avere a lăsat în urmă Bonnie Tyler, după 50 de ani de carieră. Artista și soțul ei n-au avut copii
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Actrița care a cucerit-o total pe Sharon Stone: "Cea mai șic și talentată femeie din showbiz"
Adevarul
De ce Putin nu vrea să încheie războiul. Explicațiile unui mare finanțist: „Dacă pierde puterea, va fi...
Newsweek
Anunț de la Casa de Pensii. Documentul care trebuie depus de unii pensionari de la 1 iulie. Rămân fără pensie
Digi FM
Brad Pitt și iubita cu 29 de ani mai tânără, în tribune la CM 2026. Un cuplu celebru la Hollywood le-a stat...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Ce se întâmplă, de fapt, în organism după ce îți faci un tatuaj. Descoperirea care i-a pus pe gânduri pe...
Digi Animal World
Un urs a intrat într-un hotel la 5 dimineața, a băut apă din hol și a dat buzna peste turiști în cameră...
Film Now
Russell Crowe și-a sărbătorit fiul de 20 de ani cu o poză în care își arată mușchii. Fanii au remarcat...
UTV
Fiica Nicoletei Luciu a debutat pe podium la 14 ani. Kim Csergo a atras atenția cu prima ei apariție în...