Australian Open. Programul în optimi pentru Simona Halep și Irina Begu

Data publicării:
377609 377609 irina begu

 

În faza următoare, Irina Begu o va întâlni pe Eugenie Bouchard (locul 7 WTA), semifinalistă la ediția trecută de la Melbourne și finalistă la Wimbledon, duminică dimineaţă, în primul meci de pe arena Rod Laver, la ora locală 11:00 (ora 2:00, ora României). 

IRINA BEGU - EUGENIE BOUCHARD, AUSTRALIAN OPEN.Consider că am o șansă foarte bună, am cu ce să o bat. Important e să-mi fac jocul meu, să încerc eu să conduc jocul cât mai mult. În primul rând, îmi doresc să servesc cât mai bine, să am un procentaj cât mai ridicat și consider că și serviciul va fi o armă foarte importantă în acest meci”, a declarat Irina Begu, în exclusivitate pentru Digi Sport

În optimile de finală, Simona Halep va juca împotriva belgiencei Yanina Wickmayer (25 de ani, locul 80 WTA). Partida va avea loc pe arena Rod Laver, duminică, în primul meci al sesiunii de seară, de la ora locală 19:00 (10:00 - ora României).

Românca a pierdut toate cele trei meciuri directe de până acum, fără a câștiga vreun set.

SIMONA HALEP - YANINA WICKMAYER, AUSTRALIAN OPEN. „M-a învins de fiecare dată când am jucat cu ea, dar următorul meci va fi altă poveste, pentru că mi-am îmbunătăţit mult jocul. Am şansa mea de a o învinge, dar mă aştept la un meci foarte greu. Este foarte înaltă şi foarte puternică. A fost în Top 20 în trecut, o cunosc. Loveşte mingea foarte, foarte puternic, serveşte bine. Dar rămân concentrată pentru fiecare punct şi voi lupta pentru victorie. Trebuie să mă mişc rapid şi să-mi fac jocul, să fiu agresivă şi să joc repede”, a declarat Simona Halep.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Un triunghi albastru într-un pătrat portocaliu, semnul de pe blocurile din Capitală ignorat de cetăţeni. Ce...
Digi FM
5 vedete care au fost interzise la galele de premiere. Will Smith are interdicție pe 10 ani la Oscaruri
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Ed Sheeran, după ce soția sa a fost diagnosticată cu cancer în timpul sarcinii: „Cea mai grea zi din viața...
Film Now
De ce nu s-a căsătorit niciodată Al Pacino. Actorul, tatăl a patru copii, a avut relații cu mai multe actrițe...
Adevarul
Mărturii tulburătoare ale victimelor lui Bivolaru, într-un nou documentar. Cum a fost prins gurul MISA
Newsweek
Guvernul anunță oficial cu cât cresc pensiile în 2027, 2028 și 2029? Cât va fi pensia medie?
Digi FM
"George Simion e ostaticul lui Maricel Păcuraru, al lui Dan Dungaciu și al lui Petrișor Peiu". Un fost aliat...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Când este echinocțiul de primăvară 2026. De ce ziua nu este, totuși, perfect egală cu noaptea
Digi Animal World
A adoptat un motan și a crezut că i-a salvat viața. După trei ani a aflat că riscă 300.000€ amendă și...
Film Now
Dakota Johnson, pictorial de senzație la 36 de ani. Fanii, uimiți: „Nimeni nu poate fi ca tine când e vorba...
UTV
Liviu Vârciu reacționează după ce Lucian Mitrea a povestit că l-a găsit în pat cu Andreea Bănică