Simona Halep s-a calificat în turul al treilea la Miami

Data publicării:
halep cu muschi la miami 2016 - GettyImages-517328224

©FOTO: GULLIVER/GETTYIMAGES

ACTUALIZARE 3:30  Simona Halep a avut în meciul cu jucătoarea rusă o prestaţie sub nivelul celei de la Indian Wells, scrie news.ro. Iar acest lucru s-a întâmplat şi pentru că tânăra ei adversară (18 ani) a jucat oscilant, cu erori multe, dar şi cu unele reuşite.

În acest meci, Halep a apelat de două ori la sfaturile antrenorului Darren Cahill, după primul set şi la 5-2 în cel de-al doilea.

Citiți aici detalii despre evoluția partidei.

În faza următoare a competiţiei, Halep va evolua împotriva Juliei Goerges (Germania), locul 66 WTA. Aceasta a învins-o, cu scorul de 3-6, 6-1, 6-4, pe australianca Samantha Stosur, locul 27 WTA şi cap de serie numărul 26.

Halep şi Goerges s-au întâlnit de două ori, o dată în 2009, când a câştigat jucătoarea germană, cu 6-4, 2-6, 6-3, în calificările turneului de la Paris, şi altă dată în 2014, când s-a impus sportiva din Constanţa, cu 6-2, 6-0, în turul I al turneului de la Madrid.

Calificarea în turul al treilea este recompensată la Miami Open cu un premiu de 36.170 de dolari şi cu 65 de puncte WTA. După victoria de vineri, Halep a ajuns la o balanţă pozitivă în 2016, de şapte victorii şi şase înfrângeri, în circuit.

Simona Halep, care a fost direct acceptată în turul doi, este semifinalistă la ediţia precedentă a turneului de categorie Premier Mandatory găzduit de Crandon Park, având de apărat 390 de puncte.


Aceasta a fost prima întâlnire dintre Simona Halep şi jucătoarea de 18 ani, după ce reprezentanta Rusiei a eliminat-o în primul tur pe Katerina Bondarenko (Ucraina, 29 de ani, 59 WTA), în trei seturi, 6-2, 1-6, 6-2, după o oră şi 35 de minute.

„Chiar mă bucur că am revenit la Miami. Am jucat destul de bine aici anul trecut și chiar mă bucur că sunt sănătoasă și pot juca iar. În 2015, în această perioadă a anului jucam bine. Aveam foarte multă încredere. Acum sunt OK, poate nu ca anul trecut, dar revin după o perioadă mai dificilă. Am avut niște luni mai grele. Am fost destul de bolnavă, dar acum mă bucur că sunt sănătoasă și mă pot antrena la cel mai înalt nivel”, a spus Halep, într-un interviu pe care l-a acordat pentru pagina de Facebook „Simona Halep Fan Space”.

De partea cealaltă, Daria se află la prima participare la turneul de la Miami şi vine după un început de an în care a înregistrat 12 victorii şi 6 înfrângeri.

Ea a fost eliminată în turul trei de la Australian Open (1-6, 1-6 cu Serena Williams), în semifinalele de la Sankt Petersburg (4-6, 3-6 cu Belinda Bencic) şi în sferturile de la Indian Wells (3-6, 2-6 cu Karolina Pliskova).

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce avere are Călin Popescu-Tăriceanu. Afacerile care l-au îmbogăţit pe fostul premier
Digi FM
Reacție surprinzătoare la apariția lui Ilie Bolojan, de mână cu iubita, în Oradea, după pierderea puterii. Au...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
George Burcea, reacție după ce a fost acuzat că a ironizat-o pe Andreea Bălan chiar în ziua nunții ei: "Îmi...
Film Now
Alejandra Silva, imagini rare cu copiii și mesaj emoționant de Ziua Mamei: „Femeile țin lumea unită în moduri...
Adevarul
Au lăsat salarii de 2.200€ în Olanda pentru a se întoarce definitiv în România. Motivul neașteptat: „Am rămas...
Newsweek
Care bănci au virat, deja, pensia și ajutorul de 500 de lei pe card? Care pensionari iau bani abia la ora 18?
Digi FM
Ce înseamnă, de fapt, un premier tehnocrat și cum poate apărea un guvern tehnocrat în România. De ce se...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
5 obiceiuri de dimineață la care un neurolog a renunțat. Cum îți sabotezi creierul fără să-ți dai seama
Digi Animal World
Reacția adorabilă a unui câine când stăpânul lui spune „cuvântul magic”. Imaginile au strâns milioane de...
Film Now
De la livrator de pizza la câștigător de Oscar. Rami Malek împlineşte 45 de ani. Ce a păstrat după „Bohemian...
UTV
Câți bani au lăsat invitații la nunta Andreei Bălan cu Victor Cornea. La eveniment au participat 250 de...