Topul cluburilor de fotbal cu cele mai mari încasări în 2014

Data publicării:
Minge de fotbal in fata portii - Guliver GettyImages

Real Madrid a devenit, pentru al zecelea an la rând, clubul de fotbal cu cele mai mari venituri în clasamentul celor de la Delloite. În sezonul 2013-2014, echipa din capitala Spaniei a avut încasări totale de aproape 550 de milioane de euro. Însă, Real Madrid are în continuare o mare problemă cu datoria, care a ajuns la 600 de milioane de euro.

Alex Thorpe, manager divizia sportivă Delloite: „În urmă cu un an am avut primul club care a sărit pragul de 500 de milioane de euro. Acum avem două cluburi. La anul am putea avea la, fel de bine, cinci.

Pe locul al doilea în clasamentul financiar al cluburilor au urcat englezii de la Manchester United, care demonstrează că nu trebuie neapărat să faci performanţă ca să încasezi mulţi bani. United a avut venituri de 518 milioane de euro în sezonul 2013-2014, chiar dacă a terminat pe locul al şaptelea în Prima Ligă engleză. Însă, chiar dacă în actualul sezon Manchester United joacă mai bine, va resimţi financiar lipsa de performanţă din precedentul sezon. Asta pentru că a ratat calificarea în Liga Campionilor.

În clasamentul financiar al sezonului 2013-2014, germanii de la Bayern Munchen s-au menţinut pe locul al treilea cu încasări de peste 487 de milioane de euro. Cei de la Bayern au un mod de organizare 100% nemţesc. În toamnă au anunţat că au reuşit să ramburseze anticipat împrumutul de aproape 350 de milioane de euro pentru construirea noului stadion, pe care ar fi trebuit să îl achite până în 2030.

De o asemenea organizare ar avea nevoie şi FC Barcelona, care în sezonul 2013-2014 a căzut de pe locul al doilea pe locul al patrulea în clasamentul financiar. A avut încasări de 484 de milioane de euro. Şi, la fel ca marea rivală Real Madrid, are probleme cu datoriile. Totuşi, Barcelona are o datorie de doar 300 de milioane de euro, la jumătate faţă de cea a Realului. Şi, în plus, a reuşit să şi-o reducă în ultimii ani.

Locul al cincilea în clasamentul financiar este ocupat de clubul francez Paris Saint-Germain. Dacă Manchester United a demonstrat că poţi să faci bani chiar şi atunci când poţi să joci prost, Paris Saint-Germain a demonstrat că atunci când joci bine, banii nu întârzie să apară. Clubul francez patronat de familia regală din Qatar, a încasat în sezonul 2013-2014 peste 470 de milioane de euro după ce a început să conteze din nou în fotbalul european.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Câți ani trebuie să muncești pentru a putea ieși la pensie în România. Diferența dintre stagiul minim și cel...
Digi FM
Mircea Bravo a stat de vorbă cu câștigători reali la Loto: „Sunt oameni care în 6 luni și-au pierdut toți...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Lady Gaga, în al nouălea cer după ce a devenit mamă. Își dedică tot timpul bebelușului: „Nu vrea să rateze...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Zendaya, de nerecunoscut la premiile Emmy 2026. Rochia transparentă și tunsoarea pixie au atras toate...
Adevarul
„Unii români sunt extrem de aroganți și nu admit că nu știu ceva”. Cu ce naționalități preferă IT-iștii...
Newsweek
Erori de 100.000.000 € la recalcularea pensiilor. Unele pensii, crescute cu 2.200 lei, altele scăzute cu 1.600
Digi FM
Școală de 4 milioane de lei într-o comună fără niciun elev. Primarul ar veni la birou cu elicopterul
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Bei des apă cu electroliți? 5 riscuri pe care ar trebui să le cunoști înainte să transformi acest obicei...
Digi Animal World
Reacția unui câine când stăpâna lui s-a prefăcut că leșină. Nimeni nu se aștepta la așa ceva: „Câinele tău e...
Film Now
Liam Neeson, o nouă poveste de dragoste cu o colegă de breaslă? Gestul făcut de actor la Festivalul de Film...
UTV
Zendaya, Selena Gomez și Nicole Kidman au strălucit la Premiile Emmy 2026. Vezi cele mai spectaculoase ținute...