Campionatul European U19: România s-a calificat în semifinale după o victorie mare cu Danemarca

Data actualizării: Data publicării:
jucatorii de la romania u19 se bucura dupa un gol
Foto: Profimedia

Selecţionata României s-a calificat în premieră în semifinalele unui Campionat European de fotbal Under-19, cel găzduit de ţara noastră, după ce a învins echipa Danemarcei cu scorul de 3-0 (1-0), joi seara, pe Stadionul Arcul de Triumf din Bucureşti.

România avea nevoie de o victorie cu Danemarca pentru a merge în semifinale, în timp ce danezilor le ajungea şi egalul, iar primii care au ratat au fost nordicii, prin Schwartau şi Agyekum, în minutele 3 şi 12, relatează News.ro.

Însă tricolorii au deschis scorul în minutul 35, când Guţea l-a depăşit pe căpitanul Olsson s-a jucat un pic cu apărarea daneză şi a înscris la colţul scurt. Din acel moment, adversarii nu au mai fost parcă în stare să-şi revină. David Barbu a făcut 2-0 în minutul 58, pentru ca Vermeşan să stabilească scorul final în minutul 77, cu un şut de la distanţă, uşor deviat.

România U19 a învins cu 3-0 şi s-a calificat în semifinale, unde va înfrunta Ţările de Jos U19, câştigătoarea grupei B.

În celălalt meci al grupei A, Spania a dispus cu 5-0 de Muntenegru, prin golurile marcate de Junyent (min. 14, 28, 65), Virgili (min. 16) şi Huestamendia (min. 35).

Spania a câştigat grupa A, cu 9 puncte, România a fost a doua, cu 6 puncte, Danemarca a terminat a treia, cu 3 puncte, în timp ce Muntenegru e ultima, fără puncte.

DANEMARCA U19: L. Martin – C. Olsson, Slotsager (Callo 61), M. Walker – Bidstrup (Sandberg 61), Berthelsen (L. Pedersen 46), J. Janssen (Askou 78), L. Larsen – Themsen, Agyekum (Hyseni 61), Schwartau.
Selecționer: Lars Stensgaard

ROMÂNIA U19: Simon – Cercel (Bărăitaru 63), Fălcuşan, Marincău, Călugăr – Păcuraru (Târbă 71), Szimionaş (Matei Marin 79), D. Matei, Guţea (Mariţa 71) – Vermeşan, D. Barbu (Kodor 71).
Selecționer: Ion Marin

Cartonaşe galbene: Themsen 45+2, Slotsager 56, Pedersen 64 / Cercel 51, Vermeşan 75

Arbitri: Andrea Colombo (Italia) – Giuseppe Perrotti (Italia), Michael Obritzberger (Austria) – Bence Csonka (Ungaria)

Meciul din semifinale are loc luni, pe stadionul Giuleşti. 

Ion Marin: „Acești copii au arătat fantastic”

La finalul partidei, Ion Marin s-a declarat mulțumit de calificarea reușită, dar și de evoluția elevilor săi. 

Mai mult, selecționerul reprezentativei U19 a anunțat că nu va exista nicio petrecere înainte de meciul cu Olanda din semifinalele turneului final, relatează Digi Sport. 

„Au făcut față presiunii. A fost un meci de totul sau nimic și au reușit să ia tot, adică să jucăm și noi o semifinală. O să vă surprind, dar nu o să fie nicio petrecere, pregătim meciul cu Olanda.

Eu mi-am făcut datoria și am spus că-mi doresc o semifinală. Datoria mi-am făcut-o. Trebuie să ne facem calculele, să vedem după controlul medical cu câți rămânem, sunt ceva probleme.  Important este că acești copii au arătat fantastic, sunt o echipă și au reușit să câștige. Ei trebuie să fie un exemplu pentru următoarele generații. 

Au primit din partea domnului Lucescu un discurs scurt, la obiect și i-a felicitat. I-a îndemnat să ofere mai mult și asta le vom cere și noi. 

Grupul este constituit de toată echipa. În momentul în care era planificat să jucăm la acest european, eu am căutat să găsesc un grup care să aibă un spirit de sacrificiu, un spirit de echipă și un grup care să aibă un spirit în teren. Eu sper să-i văd mai departe la U20, U21 și ne-am bucura foarte tare dacă ar ajunge câțiva dintre ei la echipa mare”, a declarat Ion Marin.

Editor : Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Digieconomic
Cine plătește amenda dacă mașina este condusă de altă persoană. Ce obligații are proprietarul autoturismului
Digi FM
Theo Rose, după ce a fost criticată că a cântat la botezul fiului lui Alfred Simonis: "Am știut numele...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Cher reacționează după ce Michael Douglas a ironizat câștigarea Oscarului de către artistă, în 1988, în fața...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Pierce Brosnan, despre actorul cu cele mai mari șanse să fie noul James Bond: „E atât de puternic”. Au jucat...
Adevarul
Un cătun întreg, la prețul unui tractor vechi. Un cuplu a cumpărat șapte case și două hambare cu doar 30.000...
Newsweek
Ce pensie primești daca ai lucrat pe salariul mediu 35 sau 40 de ani? Câte puncte obții?
Digi FM
Țara din Europa care ar putea intra la anul în UE. A devenit tot mai populară și pentru vacanțele românilor
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Cum reușesc japonezii să îmbătrânească frumos. Obiceiurile care îi ajută să rămână activi și după 80 sau 90...
Digi Animal World
Monstrul care a îngrozit Africa! Cântărește 900 de kilograme, a ucis 300 de oameni și a scăpat de toate...
Film Now
Ultimele zile ale lui Eric Dane, povestite de soție. Ce s-a întâmplat în spital înainte ca actorul să moară...
UTV
Iulia Vântur se deghiza în agent de pază ca să ajungă la Salman Khan, în timpul filmărilor din România...