Europa League: Hoffenheim - FCSB 0-0. Campioana României, aproape de o mare performanță

Data publicării:
fcsb
FCSB a bifat a doua remiză consecutivă în Europa League. Sursa foto: Profimedia Images

FCSB a remizat cu Hoffenheim, în deplasare, în etapa a 6-a din faza ligii Europa League. După meciul încheiat cu 0-0, „roș-albaștrii” au „smuls” un punct în Germania și sunt momentan pe locul 7 în clasament, cu 11 puncte.

Gazdele au început mult mai bine partida și au ratat o mare ocazie în minutul doi al partidei, dar campioana României a replicat prin Vlad Chiricheș la 9 minute distanță, scrie Digi Sport.

Cea mai mare ocazie a primei reprize i-a aparținut lui Adrian Șut, care a ratat față în față cu portarul în minutul 36. Astfel, cele două formații au intrat la egalitate la cabine.

Repriza a doua a meciului le-a aparținut celor de la Hoffenheim, care au ratat mai multe ocazii importante.

FCSB a cerut al doilea cartonaș galben pentru Arthur Chaves pentru o ciocnire în careu cu Ștefan Târnovanu în urma căreia portarul campioanei a acuzat probleme medicale. În cele din urmă, goalkeeper-ul român și-a revenit și a avut o paradă salvatoare în minutul 69.

Baba Alhassan a ratat șansa de a-și duce echipa în avantaj în minutul 87, iar FCSB a bifat a doua remiză consecutivă în Europa League, după cea cu Olympiacos, de pe Arena Națională, care s-a terminat tot cu scorul de 0-0.

În urma acestui rezultat, FCSB a urcat momentan pe locul 7 în clasament, cu 11 puncte. „Roș-albaștrii” ar mai putea coborî în clasament în urma rezultatelor meciurilor care se joacă joi. Totuși, cu aceste puncte, FCSB este sigură de calificarea în play-off-ul Europa League, scriu jurnaliștii de la Digi Sport. Chiar dacă nu este deocamdată calificată matematic în faza eliminatorie, potrivit statisticienilor, campioana României nu mai poate coborî mai jos de poziția a 24-a.

Programul complet pentru FCSB în Europa League:

  • 26 septembrie - FCSB - FC RFS 4-1
  • 3 octombrie - PAOK FC - FCSB 0-1
  • 24 octombrie - Rangers FC - FCSB 4-0
  • 7 noiembrie - FCSB - FC Midtjylland 2-0
  • 28 noiembrie - FCSB - Olympiacos FC 0-0
  • 12 decembrie - TSG Hoffenheim - FCSB 0-0
  • 23 ianuarie - Qarabag FK - FCSB - 19:45
  • 30 ianuarie - FCSB - Manchester United - 22:00 

Editor : M.I.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Carrefour își schimbă numele în România. Decizia luată de frații Pavăl pentru cele aproape 500 de magazine
Digi FM
Imagini rare cu Mel Gibson și fiica sa. La 16 ani, Lucia este deja la fel de înaltă ca tatăl ei
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Andreea Bălan, pozată de soț în costum de baie. Radiază de când e din nou femeie căsătorită
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Martin Freeman, la 55 de ani. De la „Hobbitul” și „Sherlock” la povestea discretă de iubire cu o femeie cu 23...
Adevarul
Retailerul danez cu prețuri mici intră în România. Primele două magazine se deschid la București și Timișoara
Newsweek
Ai muncit, dar vechimea nu apare în contul CNPP? Ce trebuie să faci pentru a nu pierde bani la pensie
Digi FM
Brad Pitt și Ines de Ramon, spectacol în tribune la finala US Open. Gesturile romantice dintre cei doi pe...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
VIDEO Cafea cu particule nesănătoase. De ce sunt periculoase paharele de unică folosință
Digi Animal World
Migrația păsărilor, în pericol din cauza vremii extreme. Ce se întâmplă cu berzele și pelicanii
Film Now
Dakota Johnson, magnet de priviri la New York. Atitudine seducătoare, ochi albaștri și o rochie șic cu...
UTV
Smiley o ține pe Josephine departe de rețelele sociale. Cum s-a adaptat fetița la noua grădiniță