Spectacolul UEFA Champions League, pe Național Arena și, în direct, la Digi Sport

Data publicării:
Atletico-Madrid---Chelsea-UCL-1920x1080px

Fotbalul european de senzație se mută pentru o zi în România! După finala UEFA Europa League din 2012, marți, pe 23 februarie, Național Arena din București găzduiește un meci din optimile UEFA Champions League. Confruntarea dintre Atletico Madrid și Chelsea va fi transmisă în direct, pe Digi Sport 1, de la ora 22:00.

La marginea terenului, Digi Sport va avea amenajat un studio special, unde jurnalistul Andrei Niculescu, alături de invitatul său, Florin Bratu, vor analiza șansele fiecărei echipe de a câștiga, iar la finalul meciului vor trage concluziile partidei în cadrul emisiunii Eurofotbal.

Ce plăcut e să ascultăm din nou imnul UEFA Champions League la București! Din păcate, de data aceasta nu vor fi și spectatori în tribune, însă noi vom încerca să aducem de la fața locului atmosfera unui astfel de meci important, pentru ca telespectatorii Digi Sport să se bucure din fața ecranelor de această confruntare.”, a spus jurnalistul Digi Sport, Andrei Niculescu.

În platoul Digi Sport, în aceeași ediție specială Eurofotbal, jurnalistul George Dobre va analiza meciul atât înainte, cât și după fluierul de final alături de invitații săi, Ilie Dumitrescu și Gabi Balint.

În vremuri deosebite avem parte de evenimente speciale! Atletico-Chelsea este cel mai important meci găzduit de România în ultimii aproape 9 ani. Atât a trecut de la finala Europa League, câștigată de... Atletico în fața celor de la Athletic Bilbao! Spre deosebire de evenimentul din mai 2012, accesul publicului nu va fi permis acum. Dar sperăm să transmitem telespectatorilor Digi Sport emoțiile din jurul acestui duel deosebit prin intermediul transmisiilor în direct de la Arena Naționala și a analizelor din studioul Eurofotbal. Asta nu înseamnă ca nu vom acorda atenția cuvenită celuilalt eveniment major al serii: înfruntarea dintre Lazio și Bayern. Marți este o altă seară în care vom vorbi altfel despre fotbal!”, a spus George Dobre, redactor-șef Digi Sport.

Confruntarea dintre Atletico Madrid și Chelsea va fi comentată de către jurnaliștii Digi Sport Dan Ștefănescu și Ionuț Angheluță. Din cauza restricțiilor impuse englezilor în Spania a fost luată decizia de a se muta meciul în România, însă partida se va desfășura fără spectatori în tribune.

Marți, de la aceeași oră, Digi Sport 2 va transmite în direct partida Lazio - Bayern Munchen.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce s-a schimbat în averea lui Marcel Ciolacu după plecarea din Guvern. Câți bani are în conturi și ce datorii...
Digi FM
Scene halucinante la casa de marcat. Oana Zamfir, martoră la o discuție ireală: I-aș împușca pe toți
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
DARA, câștigătoarea Eurovision 2026, își încântă fanii cu imagini în costum de baie. S-a relaxat pe plaja din...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Sam Neill, o viață amoroasă tumultuoasă. Actorul a avut două căsnicii, și-a dat un fiu spre adopție și...
Adevarul
Cum trăiesc românii cu credit ipotecar. Între siguranța unui „acasă” și prețul plătit în fiecare lună
Newsweek
Ce să nu faci niciodată seara dacă ești la pensie? Greșeala care te “costă” sănătatea și aspectul fizic
Digi FM
Ada Galeș, mărturisiri dureroase după ce a pierdut o sarcină: „Rațiunea nu mai ajută cu nimic!” Anul trecut...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Povestea incredibilă a unui bărbat declarat mort timp de 107 minute. Ce susține că a văzut în lumea de dincolo
Digi Animal World
Un urs a intrat într-un hotel la 5 dimineața, a băut apă din hol și a dat buzna peste turiști în cameră...
Film Now
Christopher Nolan răspunde criticilor aduse distribuției din „The Odyssey”: Mi-am petrecut 10 ani din viață...
UTV
Fiica Nicoletei Luciu a debutat pe podium la 14 ani. Kim Csergo a atras atenția cu prima ei apariție în...