România a pierdut ultimul meci din preliminare la CM handbal feminin. Cu cine joacă mai departe

Data publicării:
nationala feminina de handbal romania, bucurie pe teren
Foto: Facebook

Echipa naţională de handbal feminin a României a fost învinsă luni, la Rotterdam, de reprezentativa Danemarcei, scor 39-31 (21-18), în ultimul meci din grupa preliminară A la Campionatul Mondial. Tricolorele încheie grupa pe locul 2 şi continuă competiţia în grupa principală I, în care vor juca în compania echipelor calificate din grupa B - Ungaria, Elveţia şi Senegal.

Ce mai bune marcatoare ale României au fost Grozav - 9 goluri, Ostase - 4, Necula - 4, Mihai - 2, Roşu - 2, Elghaoui - 2, Kerekeş - 2, Popa - 1, Gogîrlă - 1, Dumanska - 1, Boiciuc - 1, Skrobic - 1, Seraficeanu - 1.

Pentru Danemarca s-au remarcat Hansen şi Moller, câte 6 goluri, într-o atmosferă electrizantă creată de sute de fani tricolori de Ziua Naţională, în tribunele Ahoy Arena, scrie News.ro.

Danemarca a câştigat fiind condusă de Helle Thomsen, fosta antrenoare de la CSM Bucureşti, care a fost secondată de Bojana Popovic, cea care a preluat campioana României chiar din 1 decembrie.

Tot luni, în cealaltă partidă din grupa A, Japonia a învins Croaţia cu 25-19.

Viitoarele adversare

În primele două etape din grupa A, România a dispus de Croaţia (33-24) şi de Japonia (31-27), astfel că merge mai departe cu 2 puncte în clasamentul grupei principale I, în care va juca în compania echipelor calificate din grupa B, adică Ungaria, Elveţia şi Senegal, între 3-7 decembrie.

Din grupa A s-au mai calificat Danemarca, care merge mai departe cu 4 puncte, şi Japonia (0). Primele trei clasate în fiecare grupă au avansat în grupele principale, cu punctele adunate în partidele cu celelalte formaţii calificate.

Turneul final se desfăşoară până în 14 decembrie, în Dortmund, Stuttgart, Trier (Germania), respectiv 's-Hertogenbosch şi Rotterdam (Olanda). Sferturile de finală vor avea loc în 9-10 decembrie, la Dortmund şi Rotterdam, în al doilea oraş fiind programate şi semifinalele şi finalele, în 12 şi 14 decembrie.

Palmaresul României

Naţionala României s-a calificat la CM2025 după dubla victorie cu Italia din play-off (30-21 şi 31-18), iar obiectivul său la turneul final este clasarea în primele 10 locuri.

Deţinătoarea trofeului este Franţa, care în finala din 2023 a dispus de Norvegia, cu 31-28, cucerind astfel al treilea titlu mondial. România s-a clasat pe locul 12.

În palmares, România are patru medalii: aur (1962), argint (1973, 2005) şi bronz (2015). Cea mai slabă clasarea a fost în 2001, locul 17. Naţionala României este singura din lume care a participat la toate ediţiile CM, cea din 2025 fiind a 27-a.

Editor : B.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Blocurile din România care au patru etaje din față și cinci din spate. Nu este o greșeală de construcție...
Digi FM
"Anii trec, CNCD se face că plouă". Diana Buzoianu cere explicații pentru o sesizare depusă în urmă cu doi...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Dua Lipa, ipostază spectaculoasă în costum de baie, demnă de un atlet. Ce a reușit să facă pe o placă, în...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
"Același limbaj corporal ca fosta lui soție, Nicole Kidman". Reacții după ce Tom Cruise a apărut cu abdomenul...
Adevarul
Cel mai bine păstrat secret al Greciei: destinația cu plaje turcoaz și case albe, ignorată de turiști. Poate...
Newsweek
2.100.000 pensionari au primit pensii mai mici la recalculare. Ce măsuri ia Casa de Pensii? Dă banii înapoi?
Digi FM
Despăgubire de 1 euro pentru Kim Kardashian în procesul jafului de la Paris. Ce s-a întâmplat cu bijuteriile...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Mănânci semințele de floarea-soarelui cu tot cu coajă? Ce se poate întâmpla în organism
Digi Animal World
Reacția unui câine când stăpâna lui s-a prefăcut că leșină. Nimeni nu se aștepta la așa ceva: „Câinele tău e...
Film Now
Matthew Rhys, după ce a câștigat două premii Emmy: "Partenera mea, Keri Russell, este întotdeauna adevărata...
UTV
Sydney Sweeney a stârnit furia sportivelor cu noua reclamă. „O jignire pentru toate femeile”