Un băiat de 14 ani a fost arestat preventiv după ce ar fi violat o fetiţă de 4 ani, în Cetatea Alba Carolina

Data publicării:
fetita plange se apara
FOTO: Getty Images

Un băiat de 14 ani din Alba Iulia a fost arestat preventiv după ce ar fi violat o fetiţă de 4 ani. Conform anchetatorilor, fapta s-a petrecut în Cetatea Alba Carolina.

„În esenţă, s-a reţinut că, în seara zilei de 06.09.2025, aflându-se în Cetatea Alba Carolina din municipiul Alba-Iulia, inculpatul a efectuat un act sexual oral asupra unei minore în vârstă de 4 ani, profitând de imposibilitatea acesteia de a-şi exprima voinţa. Expertiza medico-legală psihiatrică din data de 30.09.2025, obligatorie în vederea antrenării răspunderii penale a unui minor cu vârsta între 14 şi 16 ani, a concluzionat că inculpatul minor prezenta un discernământ diminuat la data comiterii faptei de care este acuzat”, se arată într-un comunicat dat publicităţii, joi, de Parchetul de pe lângă Tribunalul Alba.

Procurorii au preluat cazul de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Alba Iulia.

Băiatul de 14 ani a fost reţinut marţi, iar miercuri judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Alba Iulia a emis pe numele său mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Editor : A.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Carrefour își schimbă numele în România. Decizia luată de frații Pavăl pentru cele aproape 500 de magazine
Digi FM
„Parisul este pentru îndrăgostiți”. Jessica Biel și Justin Timberlake, escapadă romantică în Franța...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Billy Ray Cyrus, prima reacție după ce Miley a renunțat la numele „Cyrus”: „Familia înseamnă mai mult ca...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Adam Sandler, la 60 de ani. Povestea actorului cu o căsnicie de peste două decenii, o carieră uriașă și o...
Adevarul
Case și biserici din Țara Hațegului, ridicate cu vestigii de la Sarmizegetusa: „O piatră se vindea cu cinci...
Newsweek
Român oprit la granița Bulgariei cu Serbia după două luni de la o depășire de viteză: „Trebuie să plătiți”
Digi FM
Katy Perry, îndrăgostită până peste cap de Justin Trudeau. Ce a găsit solista la fostul premier și nu a avut...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Descoperire surprinzătoare despre Mercur. Planeta a pierdut aproape 19 kilometri din diametrul său total de...
Digi Animal World
Avertismentul cercetătorilor. Fluturele morpho, care a inspirat un emoji, își pierde albastrul strălucitor
Film Now
Pamela Anderson, dezvăluire cutremurătoare despre diagnosticul care i-a schimbat viața: „A fost o condamnare...
UTV
Smiley o ține pe Josephine departe de rețelele sociale. Cum s-a adaptat fetița la noua grădiniță