Vânzările de autoturisme ecologice au crescut cu 76,4% în primele zece luni ale acestui an, faţă pe perioada similară din 2021

Data publicării:
Electric vehicle charging station
Foto: Profimedia Images

Înmatriculările de autoturisme noi au crescut cu 8,3%, în primele zece luni ale acestui an, comparativ cu aceeaşi perioadă din 2021. Cel mai important "salt" în vânzări este constatat la modelele electrice sau full hybrid, unde s-a înregistrat o creştere cu 76,4% faţă de primele zece luni ale anului trecut, arată statisticile Asociaţiei Producătorilor şi Importatorilor de Automobile (APIA), citate de Agerpres.

În funcţie de tipul de combustibil al autoturismelor înmatriculate, în primele zece luni din acest an, motorizările pe benzină înregistrează o scădere de 1,8%, faţă de perioada similară din 2021. Ponderea lor în piaţă rămâne însă de 65,1%. Totodată, autoturismele echipate cu motoare diesel au înregistrat o scădere de 6,2% şi deţin, în prezent, o cotă de 14,1% din total.

Pe de altă parte, autoturismele ecologice, respectiv cele electrice (100% şi hibride plugin), precum şi cele full hybrid (care dispun şi de propulsie electrică fără încărcare din sursă externă), au ajuns la o cotă de piaţă de 20,8%, la finele lunii octombrie.

"Ca şi în anul 2021, când, deşi s-a înregistrat o scădere a achiziţiilor de autoturisme în general, cele "verzi" au performat, în anul 2022, achiziţiile din această categorie au crescut considerabil (+76,4%) comparativ cu perioada similară a anului trecut. În acest context, este de remarcat creşterea importantă a autoturismelor 100% electrice (+224,1%) şi a celor plug-in hybrid (+44,3%)", se arată în analiza APIA.

În primele zece luni din anul 2022, la vârful clasamentului, primele cinci cele mai vândute autoturisme 100% electrice sunt Dacia Spring - cu 4.567 de unităţi, urmată de Tesla Model 3 - cu 687 unităţi, Volkswagen e-UP! (398), Hyundai Kona (327) şi Tesla Model Y (227).

Pe segmentul autoturismelor plug-in, ierarhia este deschisă de Ford Kuga, cu 300 de unităţi vândute. Clasamentul continuă cu Renault Captur (215 unităţi), Mercedes-Benz GLE (211), Hyundai Tucson (205) şi Mercedes-Benz GLC (181).

De asemenea, autoturismele hibride, fără reîncărcare din surse externe, au pe primele trei locuri: Toyota Corolla - cu 2.030 de unităţi, Toyota C-HR (1.685) şi Toyota RAV4 (1.414).

Cele mai multe achiziţii de autoturisme, în perioada ianuarie - octombrie 2022, au fost realizate de persoane juridice, care acoperă 59% din total, iar diferenţa de 41% revine persoanelor fizice.

Editor : D.R.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Mai merită să ții economiile în euro? Ce se întâmplă cu banii românilor în toamna lui 2026
Digi FM
VIDEO Nicușor Dan, surprins în timp ce-și aranja tacticos șosetele lângă Volodimir Zelenski. Reacția...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Dua Lipa, ipostază spectaculoasă în costum de baie, demnă de un atlet. Ce a reușit să facă pe o placă, în...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Cum își calma fiul lui Richard Gere anxietatea în copilărie. Homer Gere, dezvăluiri rare despre tatăl său
Adevarul
Care este „butonul magic” al autoturismelor Dacia: este apăsat cel mai des de către șoferi
Newsweek
Cum pot recupera pensionarii CASS reținut la pensie? De ce au sanse mici în instanță? Salvarea poate fi la CCR
Digi FM
Ce semnifică singurul tatuaj pe care îl are Nadia Comăneci: „Înseamnă foarte mult pentru mine!”. L-a făcut la...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
„Ceasurile îmbătrânirii”. Când suferă organismul uman cele mai mari schimbări. Vârstele diferă la bărbați...
Digi Animal World
De ce nu trebuie să ţipi la câinele tău. Iată care sunt efectele negative, conform unui studiu
Film Now
Penelope Cruz, îngrozită să joace alături de soțul ei, Javier Bardem: „Simți că vrei să-l protejezi”
UTV
Elena Vîșcu, ironie la adresa lui CRBL după ce a primit un buchet impresionant de flori: „Vaza a rămas din...