Exclusiv Procuror german: „Cherecheș a refuzat extrădarea rapidă, a ridicat obiecții”. Când ar putea ajunge fostul primar în România

Data actualizării: Data publicării:
catalin chereches cu urme de lovituri si sange pe fata, dupa arestare
Cătălin Cherecheș, imediat după arestare. Foto: Poliția germană

Cătălin Cherecheș, aflat în arest în Germania, a refuzat extrădarea simplificată, care ar fi durat în jur de 10 zile. Astfel, procedura extrădării s-ar putea prelungi cu cel puțin patru, șase săptămâni. În exclusivitate pentru Digi24, Florian Weinzierl, purtător de cuvânt la Procuratura generală München, a spus că fostul primar „a ridicat obiecții” cu privire la extrădarea sa.

Extrădarea rapidă însemna că în termen de 10 zile de când el își dădea acordul, polițiștii din România ar fi mers în Germania și l-ar fi escortat către casă, într-un penitenciar din România, pentr a-și ispăși pedeapsa de cinci de închisoare, a explicat Corina Matlinschi, jurnalist Digi24.

Cherecheș a refuzat însă această extrădare. Înseamnă că procesul se va prelungi cu cel puțin 4, 6 săptămâni, potrivit procuraturii din Germania.

După arestare, fostul primar al municpiului Baia Mare a avut un avocat din oficiu și un translator. El își poate angaja un apărător, și cu siguranță o va face.

Florian Weinzierl, purtător de cuvânt la Procuratura generală München, spune, într-o declarație pentru Digi24, că legea germană permitea extrădarea rapidă a lui Cătălin Cherecheș. Fostul edil însă a refuzat această variantă. Magistratul german a spus care este și explicația pentru care Cherecheș, avea urme de lovituri și sânge pe față.

Când ar putea ajunge Cherecheș în România

Corina Matlinschi, jurnalist Digi24: Care ar fi explicația pentru acele lovituri pe care le-am văzut în fotografia făcută după capturare. Ce înseamnă că s-a folosit forța?

Florian Weinzierl, purtător de cuvânt la Procuratura generală München: Plecăm de la premisa, pe baza informațiilor care ne-au fost furnizate de poliție, că persoana urmărită a suferit răni în timpul arestării. Așadar, imaginile cu urme de sânge sunt, din câte știm noi, imaginile făcute imediat după arestare.

Persoana urmărită penal a declarat că intenționează să se apere împotriva extrădării și că va ridica obiecții. Dar va trebui să așteptăm și să vedem ce se va prezenta în cadrul procedurilor judiciare în fața Tribunalului Regional Superior din München.

Corina Matlinschi: Ne puteți spune dacă se face vreo anchetă în Germania cu privire la persoana care l-a ajutat pe Cătălin Cherecheș să fugă, în speță mătușa lui, care era împreună cu el în momentul arestării?

Florian Weinzierl: Conform legii germane, ajutorul dat unui fugar nu este o infracțiune. Acest lucru este diferit în alte țări europene. Din acest motiv, în prezent nu avem dovezi care să indice infracțiuni penale.

Corina Matlinschi: Condamnații români de obicei fugeau în Italia iar instanțele de acolo refuzau extrădarea. Care este practica în Germania?

Florian Weinzierl: De principiu, legea prevede că procedurile de extrădare trebuie să se desfășoare rapid. Acest lucru este normal pentru persoanele care se află în custodie. Cooperarea și comunicarea cu autoritățile române sunt foarte bune și este o practică de mulți ani. În acest sens, nu îmi fac griji că, în cazul în care sunt necesare informații suplimentare, le vom primi rapid din partea autorităților române.

Editor : Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Nicușor Dan, despre ce au discutat Mirabela Grădinaru şi Donald Trump la Ankara. Imaginea momentului de la...
Digi FM
Ce note au luat copiii vedetelor la BAC 2026. Nepoata lui Mircea Badea a reușit performanța supremă
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Andreea Bălan, apărată de soț după ce s-a zis că ea îi afectează performanța: "Cel mai mare susținător al...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Will Smith și Jada Pinkett Smith locuiesc din nou împreună, după ani de separare. Ce i-a făcut să dea o nouă...
Adevarul
Tulburarea neștiută de care suferă Matt Damon. Dieta severă pentru filmul The Odyssey a scos adevărul la...
Newsweek
Guvernul, dat în judecată. Se cer pensii indexate și bani mai mulți pentru pensionarii cu grupe. Sunt șanse?
Digi FM
Job de vis la Palatul Buckingham. Regele Charles caută un angajat pe care îl plătește cu 60.000 de euro pe an...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
"Stomacul meu se mănâncă singur". Bryan Johnson, milionarul care vrea să trăiască până la 160 de ani, a...
Digi Animal World
De ce își pune câinele laba pe tine când îl mângâi. Mulți stăpâni interpretează greșit gestul
Film Now
Fenomenul din cinematografe: un film care a costat doar 750.000 de dolari a depășit „Rocky” și a încasat...
UTV
Fiica Nicoletei Luciu a debutat pe podium la 14 ani. Kim Csergo a atras atenția cu prima ei apariție în...