Tragedie de Crăciun, în Vâlcea: O familie întreagă a fost găsită fără suflare în baia locuinței

Data actualizării: Data publicării:
ambulanta smurd
O familie întreagă a fost găsită fără suflare în baia locuinței.

O familie întreagă a murit de Crăciun, într-o comună din județul Vâlcea. Din primele informații se pare că este vorba despre trei persoane decedate din cauza unei instalații de gaz defecte.

Anamaria Ianc, jurnalist Digi24: Până în acest moment știm că toate cele trei persoane au fost găsite decedate în baie, de o rudă.

Este vorba despre o familie compusă din trei membri – tată, mamă și copil.

Cel care i-a găsit fără suflare în baie este tatăl bărbatului. El a sunat în jurul orei 15:50 la 112 și a cerut ajutor.

Ajunși la fața locului, reprezentanții SMURD nu au putut să facă altceva decât să constate decesul celor trei persoane. Se pare că acestea s-au întoxicat cu monoxid de carbon din cauza unei instalații pe care o aveau montată în baie.

În acest moment, la fața locului se află organele de cercetare și se fac verificări pentru a se afla cu exactitate ce s-a întâmplat acolo.

„Cu puţin timp în urmă am fost solicitaţi să intervenim pentru deblocarea unor persoane, posibil intoxicate, în localitatea Vaideeni, sat Marita”, a transmis, luni seară, ISU Vâlcea.

Acolo au fost alocate o autospecială cu apă şi spumă de la Horezu şi una SMURD de la Staţia Grădiştea, precum şi o ambulanţă SAJ. 

„Din nefericire, la locul evenimentului s-au descoperit 3 victime (1 minor şi 2 adulţi), care prezentau leziuni incompatibile cu viaţa. A fost declarat decesul de către echipajul SAJ”, a arătat sursa citată.

„La data de 25 decembrie a.c., poliţiştii din cadrul Poliţiei Horezu au fost sesizaţi despre faptul că 3 persoane au fost găsite în stare de inconştienţă într-o locuinţă din localitatea Vaideeni. La faţa locului s-au deplasat poliţiştii care au identificat trei persoane decedate, stabilind că este vorba de un bărbat de 32 de ani, o femeie de 26 de ani şi un minor de 7 ani, toţi din localitatea Vaideeni, posibil intoxicate cu gaz. La faţa locului s-a deplasat şi un echipaj medical din cadrul S.A.J. Vâlcea, care din păcate, a constatat decesul celor 3 persoane”, a precizat, la rândul său, IPJ Vâlcea.

Trupurile neînsufleţite au fost transportate la Serviciul de Medicină Legală Vâlcea, în vederea efectuării necropsiei.

Poliţiştii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă, iar cercetările sunt continuate, urmând ca la finalizare să fie propusă soluţie prin unitatea de parchet competentă.

Editor : Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Nicușor Dan, despre ce au discutat Mirabela Grădinaru şi Donald Trump la Ankara. Imaginea momentului de la...
Digi FM
Ce note au luat copiii vedetelor la BAC 2026. Nepoata lui Mircea Badea a reușit performanța supremă
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Andreea Bălan, apărată de soț după ce s-a zis că ea îi afectează performanța: "Cel mai mare susținător al...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Will Smith și Jada Pinkett Smith locuiesc din nou împreună, după ani de separare. Ce i-a făcut să dea o nouă...
Adevarul
Tulburarea neștiută de care suferă Matt Damon. Dieta severă pentru filmul The Odyssey a scos adevărul la...
Newsweek
Guvernul, dat în judecată. Se cer pensii indexate și bani mai mulți pentru pensionarii cu grupe. Sunt șanse?
Digi FM
Job de vis la Palatul Buckingham. Regele Charles caută un angajat pe care îl plătește cu 60.000 de euro pe an...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
"Stomacul meu se mănâncă singur". Bryan Johnson, milionarul care vrea să trăiască până la 160 de ani, a...
Digi Animal World
De ce își pune câinele laba pe tine când îl mângâi. Mulți stăpâni interpretează greșit gestul
Film Now
Fenomenul din cinematografe: un film care a costat doar 750.000 de dolari a depășit „Rocky” și a încasat...
UTV
Fiica Nicoletei Luciu a debutat pe podium la 14 ani. Kim Csergo a atras atenția cu prima ei apariție în...