În București s-a deschis primul centru unde puteți aduce haine sau electrocasnice aflate în stare bună, dar de care nu mai aveți nevoie

Data actualizării: Data publicării:
centru reciclare
În București s-a deschis primul centru unde puteți aduce haine sau electrocasnice aflate în stare bună, dar de care nu mai aveți nevoie. FOTO: Digi24

Tone de haine, încălțăminte, electrocasnice și chiar mobilă ajung la gunoi, deși încă ar putea fi folosite. Pentru a diminua această risipă, în București s-a deschis primul centru de economie circulară din țara noastră. Adică, un loc unde obiectele de care unii nu mai au nevoie ajung la cei care nu și-ar permite să le cumpere. 

Lucrurile la care vrem să renunțăm, dar sunt încă în stare bună pot aduce o mare bucurie celor care nu și le permit. Le putem dona dacă știm pe cineva care are nevoie de ele sau putem apela la centre specializate.

Un astfel de centru de economie circulară a fost deschis recent în București. Zilnic, de luni până sâmbătă, de la ora 8 dimineața la 8 seara, la centrul de pe Calea Plevnei nr. 98, Sector 1, puteți aduce de la haine, jucării și cărți până la electrocasnice și mobilă. Singura condiție e ca obiectele să nu fie deteriorate.

Cristian Filip, președinte Eco Durabil: În încăperea destinată electronicelor, verificăm să vedem că funcționează și în cazul în care sunt defecte, noi le reparăm ca ele să ajungă în starea cea mai bună către cei care au nevoie. De exemplu această lampă acum va aduce o bucurie unui copil pentru că va putea să citească sau să își facă temele la lumina lămpii și nu la o lumânare.

Prin același proces de recondiționare trece și mobila. Iar jucăriile și hainele aduse aici sunt spălate și dezinfectate înainte de a fi donate.

Cosmina Simian Nicolescu, director general Direcția Generală de Asistență Socială București: Dincolo de a dărui și a primi ceva, acest centru are o importantă componentă educativă de a educa generațiile viitoare în a consuma mai puține resurse, în a-și cumpăra mai puține lucruri, în a-și dori mai puține lucruri materiale și a proteja mediul înconjurător.

Conceptul de economie circulară este prea puțin cunoscut în România. Doar 11% dintre deșeuri ajung să fie refolosite, reutilizate sau recondiționate.

Constantin Damov, reprezentant al Coaliției pentru Economie Circulară: România a căzut în capcana consumismului exagerat. Nu trebuie să aruncăm lucrurile care mai pot fi refolosite. Economia circulară rezolvă 2 lucruri: nu mai generăm deșeuri, pe de o parte, oprim risipa și satisfacem nevoile a celor care au rămas la un nivel de trai încă departe de cei care au ajuns în zona de consumism.

Economia circulară este văzută pe termen lung ca soluția la criza de mediu cu care se confruntă planeta. În primul rând, reciclarea și refolosirea obiectelor trebuie să devină un obicei pentru fiecare dintre noi. La fel de important este ca procesul de producție să se bazeze cât mai mult pe reutilizarea resurselor și a deșeurilor.

Editor : G.M.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Întrebarea la care să nu răspunzi când ești oprit de Poliție în trafic. Ce recomandă un avocat șoferilor
Digi FM
Ce face Ion Lăceanu la 90 de ani. "Omul-orchestră" s-a mutat acum cinci ani la un azil, după moartea soției...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Florin Negruțiu a dezvăluit ce notă dezamăgitoare a luat la matematică la BAC. Povești din liceu, în direct...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
S-au îndrăgostit pe platoul de filmare, iar azi au o familie superbă. Kirsten Dunst și Jesse Plemons, din nou...
Adevarul
O țară europeană oferă 10.000 de euro celor care se mută în zone depopulate. Are plaje spectaculoase, sate...
Newsweek
Pensii militare: Ministrul Miruță anunță că vârsta de pensionare nu crește. Documentele oficiale îl contrazic
Digi FM
Casa „Barbie” din Marea Britanie se vinde cu 725.000 de lire sterline. Locuința unde până și robinetele sunt...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
A ridicat o scândură din podea și a rămas fără cuvinte. Sub casa pe care o renova o aștepta o comoară din 1921
Digi Animal World
Reacția unei femei când un străin i-a oferit 200.000 de dolari pentru câinele ei: „Mulți dintre voi nu...
Film Now
John Goodman, despre gestul generos făcut de Bruce Willis la începutul carierei: „A avut grijă de mine. Îl...
UTV
Nadia Comăneci a defilat la Paris alături de Jane Fonda și Eva Longoria. Sportiva a ales o ținută creată în...