Președintele CJ Sibiu, condamnat la închisoare cu suspendare

Data publicării:
ioan cindrea - 5297575-Mediafax Foto-Sebastian Marcovici

Președintele PSD Sibiu, Ioan Cindrea, susține un discurs FOTO: MediafaxFoto

În acest dosar, Cindrea a fost trimis în judecată, în iunie, de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (PICCJ), pentru conflict de interese.

În rechizitoriu s-a arătat că în perioada octombrie 2009 - februarie 2011 Ion Cindrea, în calitate de deputat, a propus angajarea soţiei sale în cadrul biroului său parlamentar şi a avizat contractul individual de muncă încheiat cu aceasta, contract în baza căruia s-a realizat în mod direct un folos material pentru aceasta în cuantum total de 35.061 lei, sumă plătită din bugetul Camerei Deputaţilor, scrie Mediafax.

Ioan Cindrea a avut trei mandate consecutive de parlamentar, între 2000 şi 2012.

În prezent, Ioan Cindrea este preşedinte al Consiliului Judeţean Sibiu, fiind ales la scrutinul din 2012.

Totodată, Cindrea conduce organizaţia judeţeană a PSD Sibiu din 1996.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cât costă o apă plată la 500 ml pe litoralul românesc. Un turist a fotografiat prețul pentru dovadă: „Prețuri...
Digi FM
Noile azile ale groazei? 400 de persoane au murit și au fost îngropate pe un teren din apropierea cimitirului
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Dua Lipa și-a cucerit fanii cu cele mai intime imagini din luna de miere. S-a lăsat pozată goală în cadă și...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Ce a ucis-o pe Daveigh Chase, vedeta din „The Ring”, la doar 35 de ani. Medicii au dezvăluit cauza oficială a...
Adevarul
Vremurile când România avea climă tropicală, iar temperaturile erau și cu 15 grade mai mari. Dovezile unui...
Newsweek
Pensionarii și persoanele cu handicap primesc carduri noi pentru ajutorul social de 250 lei. Când iau banii?
Digi FM
Șeful asociației acuzate că abuzează de oameni vulnerabili în Bihor: "Erau trimiși de către statul român la...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Cum folosești corect aerul condiționat pe timp de caniculă. Avertismentul unui medic de la Floreasca: „Nu ar...
Digi Animal World
Le este dor pisicilor de stăpâni când rămân singure? Ce spun specialiștii despre comportamentul lor
Film Now
Cum arată viața fostei soții a lui Richard Gere după divorțul de actor. Carey Lowell a dispărut din lumina...
UTV
Fiica Nicoletei Luciu a debutat pe podium la 14 ani. Kim Csergo a atras atenția cu prima ei apariție în...