Șeful DSV Cluj a fost pus sub învinuire în dosarul „Mafia cărnii”, după ce a fost audiat ore întregi

Data publicării:
carne de pui captura

Actualizare 9:00: Nicolae Pivariu, șeful DSV Cluj, a fost pus sub învinuire în dosarul „Mafia cărnii”, după ce a fost audiat ore întregi de procurori. Iniţial el a fost dus la DIICOT în calitate de martor. 


Şeful DSV Cluj va fi audiat în calitate de martor, spun surse din anchetă, în vreme ce toţi ceilalţi nouă implicaţi sunt urmăriţi penal.

Până acum, în acest dosar au fost arestate preventiv zece persoane, iar procurorii DIICOT spun că făceau parte dintr-o reţea specializată în evaziune fiscală, spălare de bani, trafic de influenţă şi punere în circulaţie de produse alterate. Prejudiciul calculat de anchetatori este de 15 milioane de euro.

Afacerea cărnii stricate de import, opera unei structuri mafiote conduse aproape militar

O structură condusă aproape militar a pus la cale afacerea cu carne stricată importată din statele Uniunii Europene. Potrivit actului de acuzare întocmit de procurorii DIICOT, peste 200 de tone de carne stricată sau cu termenul de valabilitate aproape de expirare au invadat piaţa românească după o reţetă mafiotă. Membrii reţelei de evazionişti, cea mai periculoasă din ultimii ani, după cum spun procurorii, au făcut o adevărată avere de pe urma acestei afaceri.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
ANAF extinde controalele fiscale pentru persoanele fizice. Cine poate intra în vizorul inspectorilor...
Digi FM
Cum a ajuns Messi să se pozeze cu bebelușul Lamine Yamal în 2007. Cei doi se înfruntă acum în finala CM 2026
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Andreea Bănică se mândrește cu felul în care arată în costum de baie la 48 de ani: "Nu încerc să păcălesc...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Sacrificiul pe care Matt Damon nu îl va mai face niciodată pentru un rol: „Nu este ceva ce voi repeta”
Adevarul
Cazul care a divizat Italia: bijutier condamnat „pe viață” pentru că a împușcat doi tâlhari după un jaf. Apel...
Newsweek
CCR sare în ajutorul pensionarilor. Procesele de recalculare a pensiilor nu pot fi oprite cum a cerut guvernul
Digi FM
"Glezna mea este încă ruptă". Lindsey Vonn continuă cea mai dificilă cursă din viața ei, la cinci luni după...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Dick Van Dyke are 100 de ani și spune că acesta este secretul longevității sale. Studiile îi dau dreptate
Digi Animal World
Momentul când un bărbat de 65 de ani este atacat de un bizon: „Era chiar deasupra mea”. Imaginile sunt greu...
Film Now
„Dumnezeule, făceam asta când eram niște copii”. Charlize Theron, cuvinte dulci despre unul dintre actorii ei...
UTV
Loredana Groza a publicat imagini rare din tinerețe, când era o tânără mămică. Fotografiile au apărut de ziua...