Video Se cere anularea alegerilor la Sectorul 1. PSD: USR a intrat în camera cu sacii de vot. Armand: S-a intrat cu procurorul-șef la BES

Data actualizării: Data publicării:
Sediul BES Sector 1 a fost păzit în cursul nopții de mașini ale Poliției.
Sediul BES Sector 1 a fost păzit în cursul nopții de mașini ale Poliției.

Scandalul privind alegerile locale din Sectorul 1 ia amploare. PSD cere anularea alegerilor de duminică și folosește drept argument imagini în care susține că ar apărea membri USR-PLUS, care ar fura voturi. Pe de cealaltă parte, Clotilde Armand, noul primar ales al Sectorului 1, spune că nu a existat nicio fraudă și că în imaginile prezentate apare și președintele Biroului Electoral Sector 1, procurorul Sprâncu Nicolae. Poliția face cercetări în acest caz. Jandarmeria transmite că încăperea cu sacii de vot a fost desigilată la cererea președintelui BES S1. Sediul BES Sector 1 a fost păzit în cursul nopții de mașini ale Poliției.

"În legătură cu imaginile apărute în spațiul public, în legătură cu activitatea desfășurată în data de 29 septembrie a.c. în incinta Biroului Electoral al Sectorului 1, Direcția Generală de Jandarmi a Municipiului București precizează că încăperea în care sunt depozitate materialele electorale a fost desigilată la cererea președintelui biroului electoral, jandarmul întocmind, de fiecare dată, în acest sens un proces-verbal de predare-primire a încăperii respective.

Precizăm faptul că accesul în încăperea respectivă este permis doar cu acordul președintelui biroului electoral de sector, iar incinta este luată în protecție după sigilare.

VIDEO. Sediul BES Sector 1 a fost păzit în cursul nopții de mașini ale Poliției

Activitățile desfășurate în interiorul încăperii nu intră în competența instituției noastre atâta timp cât persoanele autorizate desfășoară activități legate de procesul electoral", potrivit unui comunicat transmis de Jandarmeria București.

Dan Tudorache cere anularea votului și reluarea alegerilor în București

Dan Tudorache, primar în funcție la Sectorul 1, care a pierdut alegerile pentru un nou mandat, a declarat, joi, că, după ce urmărit imaginile apărute din încăperea în care erau depozitate materiale electorale, cere anulare votului și reluarea alegerilor.

VIDEO Declarațiile lui Dan Tudorache

Dan Tudorache spune că deși tot Biroul Electoral al Sectorului 1 este împânzit de camere, singura cameră care funcționează este acolo unde sunt depozitați sacii.

Toate celelalte camere au fost acoperite cu hârtie. Din ordinul cui? De ce? Nu vrem să fie totul transparent? În acea cameră unde există singura unde se putea monitoriza au fost scoși sacii. Nu aveau voie să scoată sacii, indiferent dacă era pe timpul zilei sau pe timpul nopții. Atâta timp cât ai scos acel sac din acea cameră, singura cameră monitorizată, eu zic că este fraudarea alegerilor. Pentru că celelalte săli unde renumărau, deci nefiind monitorizate puteau face orice”, a spus Tudorache.

El acuză că alegerile de la Sectorul 1 au fost fraudate și că imaginile au fost văzute de reprezentatul PSD doar miercuri noaptea, la televizor, acesta neștiind ce s-a întâmplat în încăperea unde erau depozitate buletinele de vot.

Atâta timp cât au scos sacul, eu zic că e fraudă. Nu aveau voie. Nici măcar președintele BES-ului nu avea voie. L-am întrebat (pe reprezentantul PSD – n.r.). (...) Reprezentantul meu nu știa. (...) A văzut acele imagini la televizor”, a spus Tudorache.

Potrivit acestuia, PSD va cere Biroului Electoral al Sectorului 1 anularea alegerilor în Capitală, sugerând că în acest fel a fost viciat și votul pentru primarul general.

„Nu mai cer renumărarea. E bătaie de joc! Cer reluarea alegerilor. Ce să mai renumăr? Știu eu ce au făcut afară? (...) Acel candidat USR mergea printre saci... Vă dați seama că având astfel de imagini... trebuia să depui dovezi într-un anumit termen. Păi dacă noi am descoperit acum ce s-a întâmplat. Termenul a trecut. În cursul zilei de astăzi voi face sesizare la BEC. (...) Să cer anularea alegerilor la București. S-a viciat votul primarului general (...) Nu cred că cineva care vede acele imagini... sunt indubitabile”, a mai spus Dan Tudorache.

Clotilde Armand: În imaginile prezentate apare și președintele Biroului Electoral Sector 1

Pe de cealaltă parte, Clotilde Armand, noul primar ales al Sectorului 1, spune că nu a existat nicio fraudă și că în imaginile prezentate apare și președintele Biroului Electoral Sector 1, procurorul Sprâncu Nicolae.

Clotilde Armand a transmis un punct de vedere în această dimineață în legătură cu respectivele imagini. Ea spune că în imagini apare și președintele BES1, procurorul Sprîncu Nicolae, care a decis să fie numărate semnăturile votanților de pe listele electorale permanente, complementare și suplimentare, pentru a vedea dacă numărul acestora corespunde cu numărul semnăturilor votanților scris în Procesul Electoral.

"Președintele BES 1 ne-a invitat conform legii să mergem cu el, în calitate de candidați - observatori, pentru a ne convinge că procesul este transparent și nu se produc fraude prin manipularea sacilor;

BES 1 era plin la acea oră. Vorbim despre ziua de luni 28 septembrie 2020, puțin după ora 24. În acea seară BES 1 s-a închis la ora 02:00 noaptea, noi plecând odată cu membri BES 1 din clădire;

Cel care caută și mânuiește acel sac este personal tehnic al BES 1. Acesta era pus de procuror să caute sacii unei secții de vot un anume Dan - șoferul lui Daniel Tudorache, angajat DGASPC Sector 1 pe timpul desfășurării activității BES1, având calitatea de personal tehnic al BES1;

Toată această manipulare ordinară orchestrată de PSD prin A3 este pentru intimidarea procurorului, președintele BES 1, care astăzi are de luat o decizie la sesizarea PSD de anulare a scrutinului (asta dacă ați urmărit declarația lui Marcel Ciolacu, în care spune că procurorul este și el implicat). Nu noi suntem vizați de acest măcel mediatic, procurorul, președinte BES 1 este cel vizat.

Dați mai departe să știe toată lumea cât de mizerabili sunt pesediștii și trompetele lor", a transmis Clotilde Armand pe pagina sa de Facebook.

Dan Barna: Activitatea firească e prezentată ca o mare descoperire suspectă

În același timp, copreședintele USR-PLUS, Dan Barna spune că PSD prezintă imagini cu activități normale drept ceva dubios și că reacția social-democraților este doar un circ făcut în contextul în care au constatat că au pierdut Capitala.

"Au pierdut Capitala. Bucureștenii le-au transmis clar și vedem un circ ridicol de când s-au constatat încercările de fraudare.

Ultima secvență cu filmulețul de aseară este complet ridicolă. Au intrat acolo oameni din comisia electorală, reprezentanți ai tuturor partidelor, colegi observatori care nu au atins nimic. Buletinele au fost duse - de aia camerele sunt lipite - au fost duse în biroul secției. Sunt imagini banale, activitatea firească e prezentată ca o mare descoperire suspectă. Este o disperare teribilă a lui Tudorache și PSD", a declarat Dan Barna la Digi24.

Imaginile care au declanșat scandalul de la Sectorul 1

Poliția și Parchetul fac cercetări după apariția unor imagini care indică nivelul tensiunii politice de la sectoare. Par a fi mai mulți oameni care intră într-o încăpere în care se văd mai mulți saci. Președintele PSD, Marcel Ciolacu, acuză că reprezentanți USR ar fura voturi. 

VIDEO Imaginile făcute public de PSD

Mai multe persoane, aparent susținători ai PSD, au sunat la 112 și au reclamat că membri ai USR ar fi plecat de la BES1 cu un sac cu voturi. Spiritele s-au încins, în condițiile în care mai mulți membri USR încercau să plece de acolo, iar susținătorii PSD încercau să-i oprească.

În aceste condiții, la fața locului au venit jandarmii, care au încercat să calmeze spiritele. Jandarmeria a comunicat oficial că a intervenit la locul respectiv și că nu a fost nevoie ca vreo persoană neîndreptățită să intre în clădirea Biroului electoral de sector și că acea încăpere este păzită.

Apoi, pe paginile de Facebook ale mai multor social democrați au apărut imaginile în care se văd mai multe persoane care intră într-o încăpere în care erau mai mulți saci.

„Iohannis girează un sistem mafiot! Iohannis, nici omologii tăi din Africa nu ar face așa ceva!!! Să vezi cum useriștii fură voturile ca-n codru, cu jandarmii la ușă, dar tu să dai vina pe alții!!! În fapt, în fața camerelor useriștii au făcut circ și istericale, iar pe la spate fugeau în spate cu sacii cu buletine! INIMAGINABIL pentru o țară membră a Uniunii Europene!”, a scris pe Facebook Marcel Ciolacu.

"Noaptea că hoțîi! Imagini șocante! Fraudă dovedită! Membri USR-Plus cotrobăie în sala cu sacii plini cu voturi. Și chiar iau saci și îi scot din sală. Dacă organizăm noi alegerile de o asemenea manieră penală, era toată lumea în stradă! Lucrurile nu pot rămâne așa! Trebuie informate toate organismele internaționale! Alegerile trebuie repetate!!", a scris Gabriela Firea pe pagina sa de Facebook.

Poliția a anunțat că face cercetări pentru a se stabili ce reprezintă acele imagini și cine sunt oamenii care au intrat în acea încăpere.

 

Editor : Georgiana Marina

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri