Video Alegeri prezidențiale 2025, turul 2: Tinerii din Republica Moldova care votează pentru România. „Suntem chinuiți de foarte mulți ani”

Data publicării:
vot alegeri prezidentiale
Foto: Shutterstock

La alegerile prezidențiale sunt așteptați să își exprime opțiunea electorală și moldovenii cu dublă cetățenie, iar numărul lor e mare. Cele mai recente date arată că în Republica Moldova sunt peste 640.000 de persoane care au și buletin românesc. Mulți dintre aceștia sunt tineri care învață în România și care au votat pentru noul președinte. „Suntem chinuiți de foarte mulți ani. Prin alegeri ne definim viitorul”, spune un tânăr care a învățat din experiența țării sale natale că trebuie să se implice. 

Alexandru are dublă cetățenie, română și moldovenească, și abia așteaptă să participe la alegerea viitorului președinte al României. Știe că Republica Moldova a reușit să privească spre Vest contând pe fiecare vot exprimat. A învățat din experiența de acasă că trebuie să se implice.

Alexandru Lupu: În România încă este o reticență a tinerilor să iasă la vot. Ei nu înțeleg că au o influență gigantică asupra societății. Noi suntem chinuiți de foarte mulți ani de situații politice, de instabilitate și asta ne-a învățat cumva pe noi să mergem, să ieșim la vot. Pentru că am învățat că prin vot putem să schimbăm ceva spre bine.

Acum simte aceeași responsabilitate și față de România. Tânărul vrea de la viitorul președinte să fie consecvent în ceea ce spune și face.

Alexandru Lupu: România mai are un drum lung și eu aș vrea să o ajut în acest drum lung prin votul meu, prin susținerea mea. Vezi ce ai vrea tu să schimbi și te regăsești acolo unde ai vrea tu să pui un vot. Pentru că asta contează. Până la urmă, prin alegeri ne definim noi viitorul.

Mădălina este tot din Republica Moldova, studiază Dreptul la Iași, și în februarie a obținut cetățenia română.

Mădălina Șevciuc: Pentru mine este o oportunitate foarte mare că pot să votez acum pentru prima dată, la prezidențialele din 2025. Eu consider că implicarea civica este cu atât mai importantă de acum de când suntem tineri pentru ca ulterior să nu trăim cu regretul ca n-am votat.

Și ea își pune mari speranțe în viitorul României.

Mădălina Șevciuc: Un președinte - cel mai important este să aibă integritate și să fie cinstit. Sa asculte cetățenii, sa vorbeasca cu ei, să-i înțeleagă.

Peste 640.000 de moldoveni au cetațenie română și, implicit, drept de vot.

reporter: Ligia Pricopi
operator: Mihai Boaru

Editor : Izabela Zaharia

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce studii are Irina Tănase și unde lucrează în prezent. Fosta parteneră a lui Liviu Dragnea pare că s-a mutat...
Digi FM
Boris Becker, tandru cu soția cu 22 de ani mai tânără. Lilian, superbă în costum de baie, la mai puțin de un...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Cum arată viața lui Cheloo departe de București. S-a retras la Breaza de aproape 20 de ani: "N-aș vrea să mă...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Vin Diesel, fotografie rară cu fiica sa de 11 ani. Ce spune actorul despre rolul de tată: „Mă completează”
Adevarul
Cât ar putea ajunge factura la energie în această iarnă. Scenariile analizate de experți
Newsweek
Cu cât v-a crescut salariul sau pensia în 5 ani? Asigurarea RCA s-a scumpit și de 4 ori în București și Ilfov
Digi FM
Angelina Jolie și-a vândut casa din LA. Unde și-ar dori să trăiască și cine este vedeta care a cumpărat...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Cum s-a schimbat viața unei tinere după ce a ales să nu mai folosească telefonul zece zile: „Am simțit cum mă...
Digi Animal World
Cățelul tău mușcă atunci când vă jucați? Greșeala pe care o fac mulți stăpâni fără să-și dea seama
Film Now
Cum arată Sigourney Weaver în 2026 la 77 de ani. Azi este ziua ei
UTV
Bărbatul care a mers pe jos în jurul lumii s-a întors în țara natală. Călătoria sa a început în 1998