Exclusiv Kelemen Hunor: Alegerile prezidențiale din luna mai sunt „un test pentru statul român”

Data publicării:
kelemen hunor in parlament
Kelemen Hunor. Foto: Inquam Photos / George Călin

Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a afirmat luni, la Digi24, că alegerile din luna mai vor reprezenta un test pentru statul român, iar ancheta referitoare la mercenari trebuie să continue, altfel, credibilitatea instituţiilor va avea de suferit şi, mai mult, cea faţă de partenerii externi.

„Sigur că vor fi corecte în ceea ce priveşte tot ce înseamnă organizarea din partea instituţiilor statului. Ce se întâmplă în spaţiul mediatic, ce se întâmplă în social media, e greu de spus. Acolo, sigur că şi statul are anumite limite peste care nu are cum să treacă. Fără doar şi poate. Dar eu sper că, în ceea ce priveşte organizarea alegerilor, campania electorală va fi foarte ok. Este un test pentru statul român. (...) Ceea ce s-a întâmplat anul trecut cu declararea cheltuielilor zero nu cred că se va repeta”, a declarat liderul UDMR.

Întrebat dacă este de părere că există o îngrijorare a alegătorilor din ţară, Kelemen Hunor a răspuns că există „nervozitate, furie, îngrijorare”.

„Pe de o parte, bineînţeles, cei care sunt susţinătorii acelor foşti candidaţi, care nu mai candidează, că nu au fost validate candidaturile persoanelor respective, sigur că acolo există o nervozitate. Pe de altă parte, există o nervozitate şi la cei care anul trecut au votat, nu neapărat pentru Georgescu, dar cu Georgescu, votând împotriva mainstream-ului politic. Există o nervozitate, fiindcă târziu au venit explicaţiile, poate că aceste explicaţii trebuiau să vină mult mai repede, în decembrie, imediat după anularea alegerilor, nu neapărat în februarie, fiindcă până la urmă s-a aflat ce s-a întâmplat anul trecut, dar era cam târziu. Şi există şi această nesiguranţă care vine din conjunctura noastră politică, economică, socială şi într-un an electoral acest lucru poate fi speculat de candidaţi sau de forţele care vin şi vor să schimbe regimul politic”, a explicat Kelemen Hunor.

Despre ancheta în care sunt vizați mercenarii lui Horațiu Potra

În opinia sa, pregătirile mercenarilor „au fost tolerate sau neglijate”.

„Au fost într-un fel tolerate sau au fost neglijate. Nu ştiu care este cuvântul cel mai bun, fiindcă, cel puţin în ceea ce mă priveşte, am ajuns la următoarea concluzie: se ştiau foarte multe lucruri, dar cei care aveau responsabilitatea, în primul rând, fostul preşedinte, s-au gândit în felul următor: 'în sondaje vedem că e la 5-7%, oamenii votează, nu e nimic de văzut, trecem peste asta, spunem că avem şi noi această zonă de extremă şi mergem mai departe'. Nu au văzut că de fapt aici este ceva mult mai important. Să mergi tu cu sute, cu mii de mercenari, din forţele armate ale României, până la urmă de la armată, de la Ministerul de Interne, jandarmerie şi aşa mai departe, SPP, nu se poate fără să ştie şefii. Să te întorci din această misiune în România cu bani, cu tot felul de chestiuni care, dacă intră în ţară, sunt văzute de cineva. Deci, din acest punct de vedere, ori a fost o neglijenţă ori complicitate, nu ştiu. Dar eu cred că ancheta nu poate fi închisă şi trebuie continuată şi după alegerile prezidenţiale, altfel, credibilitatea instituţiilor va avea de suferit şi, mai mult, credibilitatea faţă de partenerii externi, de toate tipurile, nu numai Uniunea Europeană, tot ce înseamnă partenerii noştri externi. Deci, trebuie să dovedeşti ori că nu a fost complicitate, a fost neglijenţă, ori, dacă a fost complicitate, atunci trebuie să vii şi să-i pedepseşti pe cei care au fost părtaşi, între ghilimele. Mai mult sigur că nu pot să spun, că nu am date, nu am informaţii, dar este exclus la această mărime, număr de militari care au plecat să nu se ştie”, afirmat el.

Kelemen Hunor a subliniat că noul preşedinte trebuie să încurajeze şi să ajute justiţia să muncească.

„Nu poate rezolva preşedintele, că nu face preşedintele anchete, nu face preşedintele concluzii, nu dă verdicte, dar trebuie să împingă instituţiile din spate cu toată forţa, cu toată puterea, cu tot ajutorul să-şi facă treaba. Şi eu cred că face Ilie Bolojan acest lucru, cel puţin de când a preluat poziţia de preşedinte interimar al României, foarte multe lucruri s-au întâmplat”, a adăugat liderul UDMR.

Editor : C.L.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cât câștigă șefa ANM, Elena Mateescu. Veniturile lunare sunt uriaşe pentru cei mai mulţi români, scandal...
Digi FM
Florin Răducioiu, dezvăluiri despre viața de lux din tinerețe: "Eram un personaj de circ". Vinuri de 10.000...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Taylor Swift și Travis Kelce, prima toamnă ca soț și soție. Imagini romantice dintr-o zi obișnuită în NYC
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Gesturile secrete ale lui Luke Perry, de care puțini știau. Ce făcea regretatul actor din „BH, 90210” pentru...
Adevarul
Tragedie în Portugalia. Trei români, găsiți morți într-un rezervor de apă din Loulé. Aveau 21, 24 și 40 de ani
Newsweek
Județul unde pensia medie trece de 4.000 lei. Diferente la pensie de 1.400 după orașul unde ai muncit. De ce?
Digi FM
Elena Ceaușescu ar fi luat o decizie drastică în privința Nadiei Comăneci, din cauza relației cu Nicu. De ce...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Vietatea care sfidează moartea. Își poate "reseta" viața de nenumărate ori: "Oricât ai încerca, pur și simplu...
Digi Animal World
Un animal extrem de rar a fost surprins pentru a doua oară în 100 de ani. Cum arată creatura și de ce se...
Film Now
„Doi frumoși!” Scarlett Johansson și Adam Driver, împreună pe covorul roșu la șapte ani de la „Marriage...
UTV
Iulia Vântur și Salman Khan au apărut împreună la un ritual sacru din India