Video Nicușor Dan: În turul 2, campania ar trebui să fie despre păstrarea direcției occidentale a României

Data actualizării: Data publicării:
nicusor dan sustine un discurs
Nicușor Dan. Foto: Inquam Photos / Saul Pop

„Democrația este despre comunități, fiecare cu problemele și aspirațiile lor și vreau să felicit comunitățile de votanți ale fiecăruia dintre contracandidați pentru dezbaterea pe care au purtat-o în special pe rețelele sociale, în opinia mea mult mai consistentă decât dezbaterea pe care noi, politicienii, am putut s-o producem. Noi, politicienii, mai avem un drum lung fiecare pentru a ajunge la aspirațiile comunităților pe care vrem să le reprezentăm”, au fost cuvintele rostite de Nicușor Dan, primar al Capitalei și candidat independent la prezidențialele din 4 mai.

Dintre cei 11 candidați la aceste alegeri, independentul Nicușor Dan și Crin Antonescu, candidatul coaliției la putere, își dispută locul al doilea pentru a se prezenta în finala de peste două săptămâni. 

George Simion este dat câștigător de exit-poll-urile Avangarde și CURS și de sondajul telefonic Inscop. Avangarde îi dă pe Nicușor Dan și Crin Antonescu la egalitate pe locul 2, iar Inscop și CURS îl dau pe Crin Antonescu pe locul 2. Atenție: Voturile din diaspora nu sunt incluse în estimare.

„Vreau să mulțumesc personalităților publice care m-au susținut și au girat cu numele lor campania mea, vreau să mulțumesc miilor de oameni care au donat din buzunarul lor pentru ca această campanie să poată să aibă loc, să mulțumesc tuturor voluntarilor care au făcut campania asta timp de trei luni și echipei cu care am colaborat. A fost pentru mine o onoare să lucrăm împreună și sper să o facem în turul doi”, a mai spus Nicușor Dan.

Nicușor Dan a îndemnat susținătorii să se raporteze cu prudență la rezultatele exit-poll-urilor, pentru că acestea sunt de la ora 19:00 și sunt fără diaspora luată în calcul.

„Să așteptăm numărătoarea voturilor care va veni în cursul acestei nopți. Vreau să mulțumesc în avans reprezentanților tuturor partidelor din secțiile de votare și vreau să îi rog să asigure o numărătoare corectă din momentul acesta, pentru că este vorba despre încrederea românilor și a partenerilor noștri în democrația din România și, în opinia mea, este un nou început față de care avem cu toții responsabilitatea să îl facem în mod corect”, a mai spus Nicușor Dan.

„În ipoteza în care nu voi intra în turul doi, fără condiții, voi susține candidatul proccidental”

„Fie că intru, fie că nu intru în turul doi, o să fie o dispută între un candidat pro-occidental și un candidat anti-occidental și eu cred că doar despre asta va trebui să fie campania, despre păstrarea direcției occidentale a României, adică apartenența la Uniunea Europeană, apartenență care înseamnă prosperitate, apartenența la NATO, care înseamnă securitate și, bineînțeles, cu a explica oamenilor că deficiențele pe care le-am avut în relația cu aceste instituții au venit mai degrabă din vina noastră, din faptul că nu am fost activi și pregătiți în momente cum ar fi momentul Schengen”, a spus Nicușor Dan la Digi24.

„În ipoteza în care voi intra în turul doi, voi face voi ce face apel la toate forțele prooccidentale din România să mă susțină. În ipoteza în care nu voi intra în turul doi, fără condiții, voi susține candidatul proccidental”, a adăugat el.

Nicușor Dan (55 de ani), primarul general al Bucureștiului aflat la al doilea mandat, s-a decis intempestiv, pe 16 decembrie 2024, să intre ca independent în cursa pentru alegerile prezidențiale din 2025, explicând că a luat această decizie „pentru că bucureștenii nu pot trăi bine în București dacă România nu o duce bine”.

Ulterior, candidatura sa a primit sprijinul USR, care, în cadrul Comitetului Politic, a decis cu o largă majoritate să îl susțină pe Nicușor Dan și să renunțe la candidatura proprie, Elena Lasconi. Motivația deciziei a fost că USR nu putea risca ca România să ajungă să aleagă între doi candidați antieuropeni, Victor Ponta și George Simion, în turul doi al alegerilor.

 

 

Editor : Marina Constantinoiu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Poate fi scos un copil din testament? Partea din avere la care poate avea dreptul chiar dacă părintele nu i-a...
Digi FM
Mircea Bravo a stat de vorbă cu câștigători reali la Loto: „Sunt oameni care în 6 luni și-au pierdut toți...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Lady Gaga, în al nouălea cer după ce a devenit mamă. Își dedică tot timpul bebelușului: „Nu vrea să rateze...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Zendaya, de nerecunoscut la premiile Emmy 2026. Rochia transparentă și tunsoarea pixie au atras toate...
Adevarul
Ucraina anunţă că a lansat operaţiunea „Vivaldi”, o ofensivă în nordul regiunii Doneţk
Newsweek
Erori de 100.000.000 € la recalcularea pensiilor. Unele pensii, crescute cu 2.200 lei, altele scăzute cu 1.600
Digi FM
Școală de 4 milioane de lei într-o comună fără niciun elev. Primarul ar veni la birou cu elicopterul
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Bei des apă cu electroliți? 5 riscuri pe care ar trebui să le cunoști înainte să transformi acest obicei...
Digi Animal World
Reacția unui câine când stăpâna lui s-a prefăcut că leșină. Nimeni nu se aștepta la așa ceva: „Câinele tău e...
Film Now
Liam Neeson, o nouă poveste de dragoste cu o colegă de breaslă? Gestul făcut de actor la Festivalul de Film...
UTV
Zendaya, Selena Gomez și Nicole Kidman au strălucit la Premiile Emmy 2026. Vezi cele mai spectaculoase ținute...