Victor Ponta și-a depus candidatura la alegerile prezidențiale: „România are nevoie de un nou început”

Data actualizării: Data publicării:
ponta face declaratii
Victor Ponta. Foto: Inquam Photos / Sabin Cirstoveanu
Din articol

„România are nevoie de un nou început”, a declarat miercuri Victor Ponta, la sediul Biroului Electoral Central, după ce și-a depus candidatura la alegerile prezidențiale. 

„România este într-o criză fără precedent. Au anulat alegerile și votul românilor din 24 noiembrie, au blocat candidații pe care sistemul nu-i vrea și voi vedea dacă voi fi lăsat să candidez, pentru că probabil sunt considerat un pericol la fel de mare ca alți candidați. Nu trebuie să mergem mai departe doar pe dorința sistemului și a partidelor.

Cred că România are nevoie de un nou început, după ce încrederea între cetățean și cei care îl conduc s-a întrerupt, după ce economia s-a blocat și este într-un moment mai greu decât în 2010, după ce ne-am împrumutat cu 200 de miliarde de euro din care nu am rămas cu aproape nimic, după ce firmele românești sunt din nou împovărate cu taxe și impozite pe care noi le-am scăzut în urmă cu 10 ani, după ce românii din țară și care trăiesc în afara țării au fost umiliți și după ce România este implicată în războaie care nu sunt ale ei și într-un conflict între noua administrație americană și Uniunea Europeană care nu ne poate aduce nimic bun. Simt că este nevoie de o schimbare radicală, trebuie resetat tot sistemul și trebuie un nou început. Trebuie redată puterea românilor”, a declarat Victor Ponta, la ieșirea din sediul BEC. 

El a adăugat că va fi un preşedinte care va pune românii pe primul loc.

„Voi fi un preşedinte care va pune România şi românii pe primul loc. Nimeni altcineva, nici o altă capitală, nici o altă ţară, nici un alt lider politic sau organizaţie din afara ţării nu va mai conduce România. Vreau pentru români, din nou, aşa cum am avut, vreau pace, prosperitate şi siguranţă şi vreau democraţie şi libertatea cuvântului pentru toţi şi cei care sunt de acord cu mine şi cei care nu sunt de acord cu mine, pentru toţi vreau libertate de exprimare şi toţi trebuie să tragem în aceeaşi direcţie”, a mai transmis Victor Ponta.

El a afirmat că familia sa a avut de suferit deoarece nu a acceptat să fie o simplă marionetă.

„Nu am acceptat niciodată să fie o simplă marionetă. Din acest motiv am avut de suferit şi eu, şi familia mea şi cei apropiaţi mie. Am trecut printr-un deşert, dar am ieşit din acel deşert mai puternic şi mai hotărât. Nu am fugit nicăieri, am rămas aici, am luptat, am câştigat şi acum sunt mult mai pregătit decât în urmă cu 10 ani, sunt mult mai călit, mult mai hotărât să nu dau absolut niciun pas înapoi”, a declarat Victor Ponta.

Anunțul BEC

„Biroul Electoral Central pentru alegerea Preşedintelui României din anul 2025 (BEC) informează că, în data de 12.03.2025, a fost depusă propunerea de candidatură independentă a domnului Victor-Viorel Ponta pentru funcţia de Preşedinte al României. Odată cu propunerea de candidatură a fost transmis spre analiză şi semnul electoral pe care domnul Victor-Viorel Ponta doreşte să îl utilizeze în cadrul alegerilor prezidenţiale”, a transmis BEC, într-un comunicat de presă.

Potrivit docmentului citat, „Biroul Electoral Central urmează să analizeze şi să se pronunţe cu privire la îndeplinirea condiţiilor de legalitate pentru înregistrarea candidaturii şi a semnului electoral”.

„Decizia BEC privind înregistrarea sau respingerea înregistrării candidaturii şi a semnului electoral va fi adusă la cunoştinţa publicului conform prevederilor legale”, ase mai arată în comunicat.

Editor : C.L.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Blocurile din România care au patru etaje din față și cinci din spate. Nu este o greșeală de construcție...
Digi FM
"Anii trec, CNCD se face că plouă". Diana Buzoianu cere explicații pentru o sesizare depusă în urmă cu doi...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Dua Lipa, ipostază spectaculoasă în costum de baie, demnă de un atlet. Ce a reușit să facă pe o placă, în...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
"Același limbaj corporal ca fosta lui soție, Nicole Kidman". Reacții după ce Tom Cruise a apărut cu abdomenul...
Adevarul
Cel mai bine păstrat secret al Greciei: destinația cu plaje turcoaz și case albe, ignorată de turiști. Poate...
Newsweek
2.100.000 pensionari au primit pensii mai mici la recalculare. Ce măsuri ia Casa de Pensii? Dă banii înapoi?
Digi FM
Despăgubire de 1 euro pentru Kim Kardashian în procesul jafului de la Paris. Ce s-a întâmplat cu bijuteriile...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Mănânci semințele de floarea-soarelui cu tot cu coajă? Ce se poate întâmpla în organism
Digi Animal World
Reacția unui câine când stăpâna lui s-a prefăcut că leșină. Nimeni nu se aștepta la așa ceva: „Câinele tău e...
Film Now
Matthew Rhys, după ce a câștigat două premii Emmy: "Partenera mea, Keri Russell, este întotdeauna adevărata...
UTV
Sydney Sweeney a stârnit furia sportivelor cu noua reclamă. „O jignire pentru toate femeile”