Video Piețele din țară sunt pline cu fructe din import, după ce seceta a afectat recolta autohtonă. Cu cât se vând acum caisele și piersicile
Vremea capricioasă a afectat pomii fructiferi din aproape toată țara. După ce majoritatea livezilor cu cireși și vișini au fost compromise de gerul din primăvară, acum seceta împiedică producția de mure și zmeură. În piețe, oamenii găsesc fructe autohtone mai puține, iar cele din import sunt scumpe, așa că multe dintre gospodine spun că vor renunța să mai facă, anul acesta, tradiționalele dulcețuri și compoturi.
Raport: Fructe cu pesticide au fost identificate în mai multe județe. Ce produse sunt neconforme
Final de februarie cu aer de primăvară: unde se vor înregistra temperaturi de până la 13 grade. Șefa ANM: „Să ne bucurăm”
Iarna nu se lasă dusă: viscol și ninsori până duminică, apoi temperaturi de până la 14 grade. Șefa ANM: „Ne așteptăm să vină primăvara”
Alerte de vreme severă: urmează ninsori, viscol și ger în aproape toată țara. De când încep să crească temperaturile
Gerul și viscolul revin în România: temperaturi de până la -20 de grade. Care sunt cele mai afectate zone
Avertismentul ANM: nou episod de vreme rece, de vineri până în primele zile ale săptămânii viitoare. „Poate aduce din nou ninsori”
Cum sunt protejate animalele de ger. Grădina zoo din țară, unde maimuțele primesc zilnic ceai cald, iar leii au încălzire în pardoseală
Noi date despre vreme: gerul se extinde luni noapte. România n-a mai trecut prin așa ceva din 2017
Vremea: cât mai durează gerul
Liliana: E singurul pom care are fructe anul ăsta. A fost protejat de pătulul ăsta. A avut și ăsta foarte multe, dar au picat de la secetă.
Doamna Liliana face, în fiecare an, conserve din fructele din livadă. Anul acesta, un singur măr are câteva roade.
Liliana: Astea le punem și le fierbem să facem sirop sau peltea. Mere, de anul trecut, de care facem și acuma la foc. Asta-i de smochine, aici e de mure și aici de prune cu sâmburi de nucă.
Reporter: Anul asta mai puteți să mai faceți la fel de multe, mai sunt fructe?
Liliana: La noi nu prea sunt fructe și de la piață să le cumperi, nu ne prea convine.
În piețele din orașe sunt foarte multe fructe din import, la prețuri mari.
Clientă: Anul acesta nu s-au făcut nici la noi la țară, dar cumpărăm din ce se găsește în piață.
Reporter: Dar sunt de import.
Clientă: Acuma ce să facem? Să stăm fără nimic în beci? Foarte mari prețurile. Acum am luat un kilogram și jumătate de vișine.
Reporter: Cât ați dat pe ele?
Clientă: Păi, un kilogram jumate, 30 de lei am dat. Foarte mult!
Clientă: La afine chiar întrebai acum - 40 de lei.
Prunele românești costă 15 lei un kilogram, însă sunt foarte puține. Căpșunele românești se vând cu 30 de lei kilogramul, iar caisele, piersicile și cireșele sunt predominant din import și costă între 15 și 25 de lei/kilogram.
Anamaria Ianc, jurnalist Digi24: Pentru că anul acesta fructele lipsesc din livezi, oamenii spun că vor veni, cu precădere, în piață să cumpere pentru a face dulcețuri și compoturi. Cei care nu-și permit să le cumpere, vor apela la dulceața gata făcută, iar un borcan de 250 de grame cu dulceață de căpșune costă 15 lei.
Clientă: Nu mai facem că le luăm de gata, doamnă.
Reporter: Le cumpărați gata făcute?
Clientă: Da!
Anul trecut, din livezile din Gorj au plecat sute de kilograme de cireșe cu 3 lei/kilogram. Anul acesta, nu s-au făcut deloc.
reporter: Anamaria Ianc
operator: Ionuț Voinea
Editor : Izabela Zaharia
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News