Live

Cătălin Botezatu, jefuit de un ceas de 2 milioane de lire sterline la Londra (presa britanică)

Data actualizării: Data publicării:
Cătălin Botezatu a fost victima unui jaf la Londra, scrie presa britanică. Foto: Facebook / Cătălin Botezatu

Creatorul de modă Cătălin Botezatu a fost victima unui jaf la Londra, în urma căruia ar fi rămas fără un ceas de colecție, în valoare de două milioane de lire sterline, a scris cotidianul britanic Daily Mail. Contactat de Digi24.ro, Cătălin Botezatu a refuzat să comenteze.

Cătălin Botezatu (59 de ani) a fost jefuit joia trecută, la ora 23:50, în Berkeley Square, o zonă de lux din Londra, potrivit Daily Mail. Sursa citată mai menționează că bandele de infractori vânează victime în cartierul exclusivist Mayfair.

„Joi, 29 ianuarie, la ora 00:14, ofițerii au răspuns la apeluri care semnalau un jaf în Berkeley Square, Mayfair. Ofițerii s-au deplasat la fața locului și au vorbit cu victima, un bărbat în vârstă de aproximativ 50 de ani.

Mai târziu în aceeași zi, un bărbat în vârstă de aproximativ 30 de ani a fost arestat sub suspiciunea de jaf. Sâmbătă, 31 ianuarie, Younes Djoudi, 33 de ani (27.07.1992), din High Street, Slough, a fost ulterior acuzat de jaf. El a comparut în fața Tribunalului Magistraturii din Westminster în aceeași zi și a fost arestat preventiv. Următoarea înfățișare a lui Djoudi în fața instanței este programată pentru vineri, 27 februarie, la Tribunalul Coroanei din Southwark”, a declarat un purtător de cuvânt al Poliției Metropolitane din Londra.

Ceas dintr-o serie foarte rară

Ceas Richard Mille, model RM 56-02 Tourbillon Sapphire. Sursă foto: richardmille.com

Daily Mail mai scrie că ceasul Richard Mille furat de la Cătălin Botezatu „face probabil parte din seria Sapphire, considerată una dintre cele mai rare din lume. Aceste ceasuri frumoase sunt toate sculptate din blocuri de cristal de safir. Există patru tipuri: RM 56-02 Tourbillon, RM 56-01, RM 27-04 și RM 52-05”.

Publicația mai menționează că aceste ceasuri sunt foarte căutate în lumea vedetelor: Rafael Nadal este cunoscut că are unul, la fel și pilotul F1 Charles Leclerc, iar Jay Z are un Richard Mille RM 056 Blueprint, în valoare de 2 milioane de lire sterline, o versiune prototip.

Contactat de Digi24.ro, Cătălin Botezatu a refuzat să comenteze.

Editor : B.P.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Scandal într-o clădire de lux din Londra. Fostă directoare de bancă, dată în judecată de vecinii milionari pentru un duș defect

Jaf în plină stradă, la Tokyo: valize cu bani cash, echivalentul a peste două milioane de euro, au fost furate. Cine sunt victimele

Un șofer de autobuz a devenit „erou” după ce a prins un hoț care atacase o pasageră. Apoi, compania l-a concediat

Ce este „metoda porumbelul”, o nouă schemă de jaf. Un bărbat din Cluj a fost păgubit de bunuri de 52.000 de lei

Partenerii noștri