Video „A vrut să-și facă dreptate. A început să dea cu maceta”. Mărturia unuia dintre elevii implicați în incidentul de la liceul din Pitești
Un elev al liceului din Pitești, unde un adolescent de 15 ani a atacat cu maceta doi colegi, care spune că a fost martor la întreg incidentul, a declarat că atacul ar fi avut loc pe fondul unor neînțelegeri mai vechi. El spune că „a vrut să își facă dreptate” și că i-a fost frică „să nu îl ia și pe el”.
Momentul în care un elev a înjunghiat o profesoară cu un cuțit pe holul unei școli din Bistrița
Atac cu cuțitul într-o școală din Polonia: un mort și doi răniți. Agresorul, un adolescent de 15 ani, a fost reținut
Atac sângeros într-o școală din Polonia: cel puțin șapte răniți. Agresorul este un elev de 19 ani
Diferențe majore între școala japoneză și cea din România: Elevii nu sunt scoși la tablă, nu dau teze. Tot ei fac curățenie
Ce spune directoarea unui cunoscut liceu din București despre reintroducerea uniformei școlare obligatorii
Comuna care dă o lecție Guvernului. Elevii primesc zilnic la școală o masă caldă, plătită de Uniunea Europeană
„Bursa de prezență”, un proiect de lege controversat care ar putea modifica alocațiile copiilor. Cine pierde și cine primește mai mult
Viața elevilor navetiști din satele de munte: cum arată drumul spre școala de la peste 1.300 metri altitudine
Goana după rechizite a început mai devreme anul acesta. Cum se explică graba părinților și cât cântăresc preferințele copiilor
Elevul care spune că a fost martor la întâmplare a declarat pentru ePitești că între adolescentul agresor și câțiva colegi ar fi existat conflicte anterioare, iar băiatul ar fi considerat că este hărțuit.
„Atacatorul avea o dispută cu băieții de acolo și cu băiatul care este în ambulanță, pentru că i-ar fi făcut bullying. La un moment dat, l-au agasat și a vrut să-și facă dreptate”, a spus el.
„A venit și a început să dea cu maceta, dar nu era priceput, pentru că îi scăpa din mână lama și dădea cu coada. Victima s-a băgat în spatele meu de frică. Eu nu voiam să mă iau fizic la bătaie cu el, dar a vrut să dea și în mine și l-am împins. Eram în baia băieților”, a mai afirmat acesta.
El a mai declarat că a fugit și a mers să caute profesori.
„Am dat de profesoarele noastre de chimie și geografie, dar nu înțelegeau ce voiam să le spun, așa că am fugit la domnul de sport. Mi-era frică să nu mă ia și pe mine”, a mărturisit elevul, potrivit sursei citate.
Joi dimineaţa, un elev de 15 ani a atacat un coleg cu un obiect tăietor şi a agresat un altul, la Colegiul Tehnic „Armand Călinescu” din Piteşti. Incidentul a avut loc la câteva zile de la cel petrecut la o şcoală din Bistriţa, unde un elev de 13 ani a atacat cu un cuţit o profesoară şi un alt elev.
Unul dintre elevii de la liceul din Pitești are o plagă la braţul drept şi a fost transportat la spital, iar celălalt elev are escoriaţii la mâna stângă şi a refuzat să fie dus la spital.
Editor : C.S.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News