Live

Accidentul de pe Autostrada A3: viața șoferului de TIR a fost salvată de trei militarii francezi din batalionul de la Cincu

Data actualizării: Data publicării:
Trafic rutier blocat pe autostrada A3, după ce un TIR încărcat cu piatră s-a răsturnat Foto: Facebook/CNAIR

Circulaţia rutieră a fost blocată, miercuri dimineaţă, pe autostrada A3, pe sensul spre Ploieşti, după ce un TIR încărcat cu piatră s-a răsturnat în apropierea localităţii Snagov, judeţul Ilfov. Un comunicat al ministerului francez al Apărării informează că viața șoferului a fost salvată de trei militari francezi.


„Pe autostrada A3 București - Ploiești, trei militari francezi din batalionul multinațional NATO, dislocat la Cincu, unde Franţa este națiune-cadru, au venit în ajutorul șoferului unui camion care fusese implicat întrun accident”, informează comunicatul.

Militarii se deplasau către Ploiești când au văzut camionul, care circula din sens opus, ieșind prin parapetul de siguranță și oprindu-se chiar în fața lor.

„Aceștia au intervenit rapid pentru a acorda primul ajutor șoferului camionului, asigurând totodată zona accidentului. După ce au încercat fără succes să comunice cu șoferul aflat în cabina tirului, unul dintre militarii francezi a spart geamul cu mâinile pentru a pătrunde în interior și a verifica starea șoferului, care se afla în stare de șoc. Deși rănit la încheieturi, cu ajutorul unui alt participant la trafic, militarul francez a reușit să ducă șoferul camionului cât mai departe de vehiculul avariat, în condițiile în care din motor se scurgea combustibil şi ieşea fum. Între timp, ceilalți doi militari francezi au continuat să securizeze zona și să ghideze echipajele de intervenție cât mai aproape de victimă”.

„Cei trei militari, specialiști în transport logistic, cu ajutorul celuilalt conducător auto, au salvat viața șoferului de tir”, se arată în comunicat.

Generalul de brigadă Cyrille Mathias, reprezentantul național al Franței (SNR) și locţiitor al comandantului Diviziei Multinaționale Sud-Est din România, i-a felicitat pe cei trei militari pentru actul lor de curaj și solidaritate

Editor : Sebastian Eduard

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

După ce și-a donat averea de 2,1 miliarde €, Ion Țiriac a spus-o direct: ”E trist că la vârsta mea trebuie să fiu aici”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Primarul comunei hunedorene Băița a murit după ce a fost prins sub un tractor răsturnat

16 persoane au murit și 28 au fost rănite într-un accident de autobuz în Peninsula Sinai, din Egipt

Bulgarii au anunțat când va fi gata primul tronson din autostrada care ar trebui să lege Ruse de Makaza, către Grecia

Un adolescent de 17 ani a murit după ce a intrat într-un stâlp cu maşina pe care o conducea fără permis

Partenerii noștri