Live

Ce amenzi s-au dat în București celor care nu au curăţat trotuarele de zăpadă şi gheaţă

Data actualizării: Data publicării:
Foto: GettyImages

Poliţiştii locali ai Capitalei au aplicat 41 de amenzi, în valoare totală de aproximativ 100.000 de lei, celor care nu au curăţat trotuarele de gheaţă sau zăpadă.

Reprezentanţii instituţiei subliniază că vor continua să monitorizeze situaţia. Au trecut 24 de ore de la încetarea ninsorii, afară este ger, iar trotuarele se transformă uşor în luciu de gheaţă, precizează Direcţia Generală de Poliţie Locală a Municipiului Bucureşti, marţi, pe Facebook, potrivit Agerpres.

„În total, pentru trotuare pline necurăţate de zăpadă sau gheaţă, poliţiştii locali ai Municipiului Bucureşti au dat 41 de sancţiuni în valoare totală de circa 100.000 de lei. Respectarea regulilor nu este doar o obligaţie legală, ci şi un gest de responsabilitate civică. Cine nu înţelege asta, suportă consecinţele”, precizează sursa citată.

Controalele au vizat cu precădere zona centrală a Bucureştiului, incluzând artere şi zone principale precum Bd. Carol, Calea Victoriei, bulevardele Lascăr Catargiu şi Magheru, Piaţa Amzei, străzile Arthur Verona, George Enescu, Episcopiei, Centrul Istoric şi Bd. Regina Elisabeta.

„Vestea bună e că marea parte din cei cu care am discutat pe parcursul zilei de ieri au înţeles demersul nostru. Iar acolo unde am găsit comercianţi care au trecut la lopată pe loc, sancţiunea a fost mai mică. Din păcate, deşi le-am pus în vedere ce trebuie să facă, am întâlnit şi societăţi unde nu s-a luat nicio măsură. Amenda a fost proporţională. Nu în ultimul rând, pentru cazurile în care, la faţa locului nu am putut lua legătura cu niciun reprezentant, iniţiem demersuri şi vom continua să aplicăm legea”, se mai arată în postare.

În cursul zilei de luni, aproximativ 300 de persoane fizice şi juridice au fost somate să cureţe zăpada de pe trotuare.

Autoritatea locală a reamintit că sancţiunile pentru cei care nu se conformează sunt de 200-500 de lei în cazul persoanelor fizice şi de 500-2.000 de lei pentru persoane juridice. 

Editor : Liviu Cojan

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Ciprian Ciucu a cerut STB un plan de reducere a cheltuielilor. Anunțul primarului Capitalei despre situația transportului public

Nereguli grave în cofetării și patiserii: ANSVSA a dat amenzi de aproape 3,5 milioane de lei

Crimă șocantă în București: Un bărbat a fost găsit mort în propriul apartament, înjunghiat de peste 200 de ori

Un irlandez de 22 de ani, înjunghiat de un prieten de aceeaşi naţionalitate într-un apartament închiriat în Bucureşti

Partenerii noștri