Live

Ministrul Educaţiei, mesaj către profesori legat de temele pentru acasă date elevilor. „Trebuie să înţeleagă”

Data publicării:
Imagine cu caracter ilustrativ. Sursa foto: Profimedia Images

Ministrul Educaţiei, Daniel David, le cere profesorilor să respecte prevederile care stabilesc cât timp trebuie să petreacă elevii pentru rezolvarea temelor pentru acasă. Ministrul susține că, dacă temele sunt percepute în mod negativ de către elevi, rezultatele obţinute vor fi contrare celor aşteptate de dascăli.

„Am mai spus că trebuie reglementată durata temelor pe care copiii le pot primi. Orice profesor trebuie să înţeleagă că, dacă copiii încep să vadă temele ca un element negativ, indiferent ce teme le dai, cu toată intenţia bună pe care o ai ca profesor, de fapt vei obţine efecte negative”, a declatat Daniel David miercuri, potrivit News.ro.

El a spus că trebuie găsite „mecanisme” prin care profesorii să fie determinaţi să respecte un anumit timp necesar rezolvării temelor pentru acasă, inclusiv în cazul celor date copiilor pe perioadele de vacanţă.

Ministrul a admis că este „ciudat” să fie reglementat modul în care trebuie respectată o reglementare, subliniind că acest lucru va fi, cel mai probabil, necesar pentru binele întregului sistem de învăţământ.

Editor : B.P.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Căsătorită cu un bărbat cu 20 de ani mai în vârstă, e însărcinată a 4-a oară: ”Oamenii cred că sunt toți idioți”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Noutăți în anul școlar 2026-2027. Materii opționale în premieră, admitere schimbată la liceu și controverse privind notele la religie

Bătălia pentru catedră: peste 37.000 de profesori au susținut examenul de titularizare. „Dau a cincea oară, pentru că nu sunt posturi”

Sondaj: Românii au cea mai mare încredere în medici, dar aproape jumătate sunt sceptici față de vaccinurile recomandate

Admitere liceu 2026: Topul județelor cu cele mai multe locuri libere rămase după repartizarea computerizată

Partenerii noștri