Live

Galerie Foto Profesorii protestează în Piața Victoriei: „Demnitatea nu se negociază”. Sindicatele cer demiterea ministrului Daniel David

Data publicării:
Sindicatele din Educație acuză Guvernul că ignoră problemele reale din școli și cer demisia lui Daniel David. Sursa foto: Inquam Photos / Mălina Norocea

Profesorii au ieșit în stradă miercuri, acuzând Guvernul că ignoră problemele reale din școli și promisiunile făcute în urma negocierilor din ultimul an. Cu mesajul „demnitatea nu se negociază”, sindicatele cer demiterea ministrului Educației, Daniel David, după măsuri și declarații controversate care au amplificat tensiunile.

Sindicatele din Educație au organizat, de la ora 13:00, un protest amplu în Piața Victoriei, pe fondul escaladării conflictului cu ministrul Educației, Daniel David, și al tensiunilor acumulate în școli după măsurile fiscal-bugetare adoptate în toamnă.

Federația Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI) și Federația „Spiru Haret” (FSE) au transmis luni, când au anunțat protestul, că „demnitatea profesorilor nu se negociază” și acuză Guvernul că ignoră problemele reale ale sistemului. FSE afirmă că „profesorii sunt profund nemulțumiți de situația actuală”, iar măsurile adoptate fără consultare au amplificat tensiunile din sistem.

Protestul vine după ce federațiile au cerut demiterea ministrului Educației și în urma unor declarații controversate ale acestuia. Daniel David spus că „sindicatele nu mai pot avea rolul de acum în sistem” și că a vedea totul în alb și negru reprezintă „o gândire infantilă”.

FSLI și FSE au reacționat dur, susținând că afirmațiile ministrului „nu sunt simple opinii personale”, ci reflectă „o viziune autoritară asupra dialogului social”. Sindicaliștii îl acuză că încearcă „să reducă la tăcere vocea a peste 300.000 de angajați din sistemul de educație”.

Revendicările principale includ:

  • stoparea creșterii normei didactice la 20 de ore pe săptămână,
  • oprirea comasărilor de școli,
  • revenirea asupra tăierilor de posturi,
  • asigurarea fondurilor pentru bursele elevilor,
  • corectarea subfinanțării cronice a sistemului de educație.

Sindicatele avertizează că vor continua protestele până când Guvernul va demonstra deschidere la dialog și va lua măsuri concrete pentru protejarea intereselor personalului didactic și ale elevilor.

Editor : M.I.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

SUA au încercat să mușamalizeze ”furtul” lui Vladimir Putin, dar totul a ieșit la iveală! Președintele american: ”O umilință”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Profesorii ruși vor fi obligați să verifice telefoanele elevilor, inclusiv discuțiile personale ale acestora

Când ar putea avea loc greva generală a profesorilor. Lider FSLI: „Doar Educația a fost afectată de tăieri și de austeritate”

PSD Bucureşti anunță propunerile pentru conducerea filialelor de la sectoarele 2, 4 şi 6, după ce foștii șefi au demisionat

Demonstrații împotriva ICE în orașele americane după cazurile Pretti și Good: „Fără muncă, fără școală, fără cumpărături”

Partenerii noștri