Live

Ciolacu: A fost activat Mecanismul UE de protecție civilă după explozia de la Crevedia. Ne concentrăm să salvăm cât mai multe vieți

Data actualizării: Data publicării:
Premierul Marcel Ciolacu. Foto: Inquam Photos / George Călin

Premierul Marcel Ciolacu a susținut o declarație în urma exploziei de la Crevedia. Acesta a precizat că a fost activat sistemul european de protecție civilă și, la noapte, 4 răniți vor fi transferați în Italia și Belgia. Șeful Guvernului a fost la Celula de criză instituită la Ministerul Afacerilor Interne și va merge și la spitalul Floreasca, unde se află internați mai mulți răniți în stare gravă.

ACTUALIZARE 00:47 Marcel Ciolacu neagă că ar fi știut că patronul stației GPL este fiul unui primar PSD

"În acest moment, ne concentrăm să salvăm cât mai multe vieți.

Mecanismul european este declanșat, încă nu a plecat niciun pacient. Au fost, în sălile de operație, vreo 4 aici la Floreasca. O să merg cu domnul ministru (al MAI – n.red.) și la Bagdasar. Mai sunt și acolo pacienți", a transmis Ciolacu.

În ceea ce privește patronul stației GPL și apartenența sa la PSD, respectiv că este fiul unui primar social-democrat, Marcel Ciolacu a spus: "Dacă dumneavoastră credeți că eu, președintele partidului, știu cu ce se ocupă copiii primarilor sau copiii membrilor, sau ce membri au GPL, vă înșelați".

ȘTIRE INIȚIALĂ

”Au fost concentrați cei cu probleme mai deosebite. A fost activat sistemul european de protecție civilă. Mai mult ca sigur credem că în noaptea aceasta un număr de 4 pacienți vor fi transferați în Italia și în Belgia.

Vă ținem la curent, totul va fi transparent. S-a luat vorbit și cu ministerul Mediului, s-a luat legătura cu toți aparținătorii, s-au făcut și telefoane speciale să sune cei din zonă, dacă simt sau au anumite probleme medicale. Haideți să vedem în funcție de cum se iese din operații, în primul rând trebuie să fie stabilizați”, a declarat Marcel Ciolacu.

Cel puțin o persoană a murit și alte 46 au fost grav rănite în urma mai multor explozii care au avut loc, sâmbătă seara, la o staţie GPL aflată pe DN 1A, în localitatea Crevedia, judeţul Dâmboviţa. 26 de pompieri se numără printre victimele rănite.

Trei mii de locuitori au fost evacuați de pe o rază de 700 de metri. Autoritățile din Dâmbovița au activat Planul Roșu de Intervenție.

Editor : Andreea Smerea

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

UDMR cere premierului Bolojan să scadă taxele locale. Kelemen: Un guvern se poate întoarce la decizie. E un semn de maturitate

Vlad Gheorghe: Bolojan susține transpunerea referendumului din București, dar Parlamentul trebuie convins

Bolojan, discuții cu Romgaz și Ameropa despre negocierile pentru preluarea Azomureș

Ilie Bolojan s-a întâlnit cu primarii, la Guvern, înainte ca bugetul pe 2026 să fie gata. Edil: „Cu toții ne dorim mai mult”

Partenerii noștri