Live

Un bărbat din Oradea a plecat în vacanță și nu s-a mai întors. Apropiații lui au aflat că a fost incinerat

Data actualizării: Data publicării:

Procurorii din Oradea anchetează moartea în condiții ciudate a unui pensionar. Bărbatul în vârstă de 87 de ani ar fi fost invitat să-și petreacă o săptămână la munte. Gazda sa era un tânăr cu care negocia vânzarea unor terenuri. Alertați de apropiații bătrânului, polițiștii au descoperit, după mai bine de două săptămâni, că acesta a murit și a fost incinerat. Reprezentanții crematoriului spun că au primit toate actele necesare.

Alexandru Lokoshazy avea 87 de ani și locuia într-un bloc din Oradea. Era expert auto autorizat și proprietarul mai multor terenuri în oraș și în apropierea acestuia.

Era un om foarte amabil, foarte respectuos cu noi, chiar nu a creat probleme”, spune un vecin.

La mijlocul lunii august, bătrânul a fost invitat în casa de vacanță a unui bărbat cu care negocia vânzarea unor parcele de pământ.

Era fericit că îl duce la o cabană pe valea Brătcuței, să stea acolo o săptămână și ceva, să fie la aer rece, pentru că a zis, e cald la bloc”, spune un cunoscut al bărbatului.

Ultima care a vorbit cu bătrânul a fost o vecină, a doua zi după ce acesta plecase de acasă.

Nu mi-a plăcut cum a vorbit. Așa, de abia vorbea. Ultimele cuvinte: doamna Moraru, o să ne întâlnim. Când ajung sun la dumneavoastră la interfon”, spune vecina.

Alexandru Lokoshazy nu s-a mai întors din vacanța care trebuia să dureze doar o săptămână iar unul dintre cunoscuții săi a anunțat poliția. Anchetatorii au descoperit că a fost incinerat, la crematoriul din Oradea, pe baza unui certificat de deces. Conform documentului, a murit pe 31 august.

„A fost însoțit de casa funerară care l-a adus la noi, casă cu care noi colaborăm, a avut toate documentele necesare din punct de vedere legal incinerării. Cererea de incinerare la care am făcut eu referire face să nu fie neapărat nevoie de prezența membrilor familiei. Ei nu întotdeauna doresc să participe”, spune Dorin Gherghev, administratorul crematoriului din Oradea.

Polițiștii l-au identificat pe bărbatul de 38 de ani care îl invitase pe bătrân la munte. Îl dusese în comuna Roșiori, la 30 de kilometri de Oradea, și ceruse primăriei să îl înregistreze.

„Atât a spus că vrea să îi schimbe domiciliul domnului la adresa lui. Asta a fost cu aproximativ două săptămâni înainte să apară cu decesul respectiv”, spune un angajat al primăriei Roșiori .

Cazul a ajuns la procurorii din Oradea, care au deschis un dosar penal in rem pentru ucidere din culpă.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Comunicat oficial dat de FIFA, după ce 23 de milioane de oameni au cerut excluderea definitivă a Argentinei de la Cupa Mondială

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

„Rafale de minciuni şi acuzaţii false”. Miruţă dezminte informaţiile privind costul vacanţei sale şi publică factura

Escapada la munte în doi, care a declanșat o adevărată isterie. Ce spun acum tinerii dați dispăruți și căutați timp de două zile

Decizie inedită în Oradea: Judecătorii obligă un asigurator RCA să plătească daune stâpânului unui câine accidentat

Avertisment DNSC: Oferta perfectă poate ascunde o înşelătorie. La ce trebuie să fiți atenți când rezervați vacanțe online

Partenerii noștri