Live

Aviz favorabil al CSM pentru procurorul propus de Toader şef al DIICOT

Data actualizării: Data publicării:
Foto: INQUAM Photos

Secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii a avizat favorabil, marţi, propunerea ministrului Justiţiei de numire a procurorului Felix Oliver Bănilă la conducerea Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT), informează News.ro.

”Secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii a avizat favorabil propunerea ministrului Justiţiei de numire în funcţia de procuror şef al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism a domnului BĂNILĂ OLIVER - FELIX, procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău”, este Hotărârea nr. 232 a Secţiei pentru procurori a CSM, potrivit News.ro. 

Citește și ”Singura opțiune a președintelui pentru a ieși din capcana întinsă de Dragnea și CCR”

Secţia pentru procurori a Consiliului Suprem al Magistraturii (CSM) a discutat, marţi, avizarea propunerii ministrului Justiţiei de numire a procurorului Felix Oliver Bănilă la conducerea Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT), urmând ca tot în cursul acestei zile să trimită la ministerul Justiţiei avizul.

Anterior, ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a anunţat că va trimite preşedintelui solicitarea de numire în funcţie a lui Bănilă, întrucţt avizul este consultativ. 

Felix Oliver Banilă, în vârstă de 46 de ani, este procuror la Parchetul Tribunalului Bacău. În perioada 2010 - 2017, el s-a aflat la conducerea Parchetului Tribunalului Bacău. În 2016, Bănilă a candidat pentru un post în CSM, fără succes.   

Conform legii, procurorul-şef al DIICOT este numit de preşedintele României, la propunerea ministrului Justiţiei, cu avizul CSM. Numirea se face pe o perioadă de trei ani, cu posibilitatea reînvestirii o singură dată.

Mandatul lui Daniel Horodniceanu la conducerea DIICOT a expirat în 19 mai, fiind apoi prelungit cu şase luni, conform procedurii.

Citiţi şi: De ce nu s-a alăturat procurorul dorit de Toader la şefia DIICOT sutelor de procurori care cer independenţă: "Nu ştiu dacă era prudent pentru mine"

 

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Un bărbat a fost arestat preventiv, după ce procurorii DIICOT l-au prins în flagrant pe A2 cu 11 kilograme de canabis în mașină

DIICOT: Un turc a introdus în Portul Constanța peste 200 de kilograme de heroină din Iran. Drogurile, declarate oficial drept mirodenii

Conflictul constituțional între Guvern și Parlament, cheia unei sesizări PSD la CCR. Tudorel Toader: „Aici ar avea dreptate”

Percheziții de amploare la o rețea de trafic de droguri, în 3 județe. Suspecții vindeau elevilor și ofereau reduceri pentru fidelizare

Partenerii noștri