Live

CSM, după acuzaţiile lui Clotilde Armand că instanţele se află sub control politic: „Încalcă independenţa judecătorilor”

Data publicării:
Clotilde Armand, primărița Sectorului 1 din București. Foto: Inquam Photos / Ilona Andrei

Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a reacţionat marţi la afirmaţiile primarului Sectorului 1, Clotilde Armand, care a acuzat că instanţele de judecată sunt conduse de marionete PNL-PSD. Clotilde Armand a acuzat astfel faptul că a fost schimbat judecătorul de la Curtea de Apel Bucureşti care analiza dosarul prin care cerea anularea raportului Agenţiei Naţionale de Integritate. CSM spune că afirmaţiile edilului încalcă independenţa judecătorilor şi afectează imaginea justiţiei.

„Având în vedere publicarea la data de 11 martie 2024, de către un primar al unui sector al Municipiului Bucureşti, pe pagina din social media, a mai multor opinii prin care acuză politizarea puterii judecătoreşti şi a Curţii de Apel Bucureşti, preluat ulterior prin intermediul mass media, Secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii a decis în şedinţa din 12 martie 2024 apărarea independenţei judecătorilor”, se arată într-un comunicat CSM remis marți.

CSM a afirmat că intruziunea în independenţa judecătorilor a fost cu atât mai accentuată cu cât afirmaţiile primarului de la Sectorul 1 au fost făcute în aceeaşi zi în care cauza era parte se afla în pronunţare.

„Secţia pentru judecători a constatat că afirmaţiile formulate, prin care se susţine că instanţele judecătoreşti, în general, şi o curte de apel nominalizată se află sub control politic, iar dosarele sunt repartizate şi soluţionate sub influenţă politică, reprezintă aspecte de fapt de o mare gravitate, prezentate public ca fiind reale, fără o bază factuală, depăşesc limita admisibilă a unor critici obiective care sunt permise în discursul public şi încalcă independenţa judecătorilor, afectând imaginea justiţiei.

Intruziunea în independenţa judecătorilor a fost cu atât mai accentuată cu cât afirmaţiile doamnei primar au fost exprimate şi mediatizate în aceeaşi zi în care cauza în care era parte se afla în pronunţare, fiind un mijloc de presiune publică asupra completului de judecată şi a instanţei în ziua deliberării asupra soluţiei pronunţate în cauză”, a mai transmis CSM

Totodată, Secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii a precizat că asigură „întregul corp al judecătorilor că îşi va exercita constant prerogativa constituţională a apărării independenţei acestora conform statutului constituţional, în raport de orice intruziune sau presiune nepermisă”.

Primarul Sectorului 1 Clotilde Armand a anunţat, luni, că a fost schimbat judecătorul de la Curtea de Apel Bucureşti care analiza dosarul prin care ea cerea anularea raportului Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI) şi sesizarea Curţii Constituţionale cu o excepţie de neconstituţionalitate a fost schimbat fără motivare.

„Schimbarea judecătoarei a fost făcută fără niciun fel de motivare, fără niciun argument. Brusc, o nouă judecătoare a preluat cazul şi a respins cererea de a se pronunţa pe sesizarea CCR şi de a suspenda cauza până la soluţionarea acesteia”, a mai spus ea, potrivit News.ro.

Armand a adăugat că ancheta împotriva ei „decurge defectuos”, fiind schimbaţi trei procurori.

Editor : B.P.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Florin Răducioiu a spus totul. A descoperit cu un detectiv particular că este înșelat! Ce a urmat: ”Le tăia de gelozie”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

George Tuţă: Clotilde Armand cere tăierea de bani de la şcoli şi spitale pentru a 12-a oară în Consiliul Local

O plângere penală vizează candidații PUSL la Consiliul local al Sectorului 1. Liviu Negoiță: Anumite semnături nu ar fi conforme

Clotilde Armand îl atacă pe Ciolacu: „Nu, inteligentule. Vă consider hoți”

PSD, după trimiterea în judecată a lui Clotilde Armand: Nicuşor Dan trebuie să aleagă dacă merge sau nu cu penalii în campanie

Partenerii noștri