Live

Șeful DNA își va continua activitatea la un parchet din București. Lipsește consensul în CSM pentru avizarea lui Voineag și Florența

Data actualizării: Data publicării:
Foto: Procurorul şef al DNA, Marius Voineag / Sursa foto: Inquam Photos / George Călin

Secția pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) a încercat încă o dată în timpul ședinței de marți, 31 martie, să ajungă la un consens cu privire la propunerile ministrului Justiției de a-i numi pe Marius Voineag și Alex Florența în funcțiile de adjunct al procurorului general, respectiv procuror-șef adjunct al DIICOT. În schimb, procurorii din CSM au aprobat ca Voineag să revină la Parchetul de pe lângă Tribunalul București după ce îi va înceta mandatul de procuror-șef DNA.

„Secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii a hotărât continuarea activității domnului procuror VOINEAG MARIUIS-IONUȚ în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul București, începând cu data încetării mandatului în funcția de procuror șef al Direcției Naționale Anticorupție. (unanimitate)”, potrivit ordinii de zi soluționate a ședinței CSM de marți, 31 martie.

Mandatele lui Marius Voineag (de procuror-șef DNA) și Alex Florența (de procuror general) au încetat în ultima zi a lunii martie.

În același timp, procurorii din CSM au reluat, fără succes, votul pentru a putea decide ce aviz primesc Alex Florența (propunerea pentru una dintre funcțiile de procuror-șef adjunct DIICOT) și Marius Voineag (propunerea pentru funcția de adjunct al procurorului general).

În acest caz, votarea se reia în ședințele următoare până se ajunge la o decizie luată cu majoritate de voturi. Dacă nu se ajunge la un consens în următoarele zile, ministrul Justiției poate înainta propunerea către președinte fără avizul secției de procurori a CSM.

Până în prezent, dintre propunerile formulate de ministrul Justiției, aviz favorabil au primit Viorel Cerbu (propunerea pentru funcția de procuror-șef DNA), Codrin Horațiu Miron (propunerea pentru funcția de procuror-șef DIICOT) și Marius0Ionel Ștefan.

Propunerea pentru funcția de procuror general, Cristina Chiriac, dar și propunerile pentru a doua funcție de procuror-șef adjunct DIICOT (Gill-Julien Grigore-Iacobici) și procuror-șef adjunct DNA (Marinela Mincă) au primit avize negative.

Editor : M.G.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Uzina Sadu, esențială pentru industria de apărare, a rămas fără calea ferată pe unde livra producția. A fost deschisă o anchetă

Dan Barna, după audierile la DNA în dosarul vaccinurilor: „Este ca și cum cumperi 100 de tancuri și apoi ești acuzat că le-ai cumpărat”

Procurorul general și Ministerul Justiției, mesaje de Ziua Justiţiei: „Încredere nu mai poate fi considerată un dat, trebuie câştigată”

Parchetul General, solidar cu Înalta Curte de Casație și Justiție în scandalul sesizării CCR de către Guvern

Partenerii noștri