Ministrul Turismului îi îndeamnă pe români să nu se mai ducă la schi în Austria
Ministrul Turismului, Daniel Cadariu, a declarat la Digi24 că numărul românilor care merg anual în vacanțe în Austria e în medie de 370.000, principala țintă fiind pârtiile de schi. El a subliniat însă că "nu numai în Austria sunt condiții ideale" pentru schiat și a enumerat alte țări europene unde condițiile "ar putea fi chiar și mai bune", transmițând astfel un mesaj românilor în contextul în care Viena se opune aderării României la Spațiul Schengen.
Vacanțe fără vize în peste 120 de țări. Pașaportul românesc, mai puternic decât cel american sau britanic
„Dacă e de murit, murim și acasă”. Războiul nu-i sperie pe cei care au programate concedii în Orientul Mijlociu
Turismul excesiv forțează mâna autorităților spaniole. Insulele Baleare ar putea limita numărul de vizitatori
Un român a încercat să fure un tren plin cu pasageri în Austria
La ștranduri cu apă termală, în Ungaria. Orașul în care opt din 10 turiști sunt români
Sărbători sub semnul austerității. Bate vântul în multe dintre hotelurile și pensiunile din țară
Românii călătoresc tot mai mult cu avionul. Record de pasageri, în 2025, pe aeroporturi
Efectele austerității în turism. Soluția de compromis găsită de hotelieri și agreată tacit de clienți
Un bărbat și-a urcat mașina de 300.000 de euro în balcon, pentru că nu a găsit loc de parcare
"Media numărului de turiști români în Austria este de 370.000. Anul trecut au fost doar 290.000, dar vorbim de un an cu restricții.
Prin comparație, numărul de turiști care vin din Austria în România nu se depășește bariera de 40.000.
Anul acesta, potrivit statisticilor din primele 10 luni, din cei 1,3 milioane de turiști străini, doar 30.000 sunt din Austria.
E clar că principala țintă a turiștilor români în Austria sunt pârtiile de schi, însă știm cu toții că nu numai în Austria sunt condiții ideale pentru schiat. Sunt astfel de condiții, poate în unele cazuri și mai bune, în Elveția, Italia, Franța, Germania", a declarat ministrul Turismului.
Cadariu a calificat ca fiind "de neînțeles" atitudinea guvernului austriac care se opune aderării României la Schengen.
"Nu sunt nici argumente tehnice, nici o explicație din punct de vedere a unor interese economice. Capitalul austriac e prezent pregnant în multe domenii în România - bancar, petrolier, exploatări forestiere. E datoria noastră să insistăm până în ultimul moment ca mâine să primim acel vot unanim care ar permite intrarea în Spațiul Schengen", a conchis Cadariu.
Declarațiile integrale ale ministrului în materialul video atașat
Editor : G.M.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News