Mircea Abrudean, după Forumul de Securitate din SUA: România îşi menţine angajamentele asumate, inclusiv 5% din PIB pentru apărare
Preşedintele Senatului, Mircea Abrudean, a participat, miercuri, la Forumul Interparlamentar de Securitate organizat în Washington D.C., Statele Unite ale Americii, el afirmând că România îşi menţine angajamentele asumate la nivel aliat, inclusiv obiectivul de a aloca 5% din PIB pentru apărare şi securitate până în anul 2035. Abrudean s-a întâlnit și cu şeful Camerei Reprezentanţilor a SUA, Mike Johnson.
ACTUALIZARE 21:49 Preşedintele Senatului României, Mircea Abrudean, a avut o întâlnire, în cadrul vizitei pe care o face în Staele Unite ale Americii, cu şeful Camerei Reprezentanţilor a SUA, Mike Johnson.
„România îşi confirmă statutul în regiune şi îşi securizează sprijinul american. Întâlnire importantă astăzi cu şeful Camerei Reprezentanţilor a SUA. La întâlnirea de astăzi cu Mike Johnson, preşedintele Camerei Reprezentanţilor a SUA, i-am transmis acestuia mulţumiri pentru sprijinul pe care România îl primeşte din partea SUA în materie de securitate, l-am asigurat că suntem un partener şi aliat de bază şi că pot conta pe noi în regiune”, a transmis Mircea Abrudean, miercuri seară.
Preşedintele Senatului s-a referit şi la Parteneriatul Strategic cu SUA, dar şi la dezvoltarea economică.
”Parteneriatul Strategic cu SUA este un pilon important în strategia de apărare a României. Este fundamentul pe care construim pentru a avea rezultate măsurabile nu doar în securizarea graniţelor şi protejarea Flancului Estic al NATO, ci şi în economie, prin extinderea cooperării în alte domenii de interes precum industria de apărare, energie, sau tehnologii inovative”, a precizat Mircea Abrudean.
ȘTIREA INIȚIALĂ. Evenimentul a reunit oficiali şi lideri parlamentari pentru dezbateri privind evoluţiile mediului de securitate internaţională şi consolidarea cooperării euro-atlantice, arată Senatul într-un comunicat.
În cadrul intervenţiei susţinute, preşedintele Senatului a reafirmat angajamentul ferm al României pentru apărarea colectivă în cadrul NATO şi pentru consolidarea securităţii Flancului Estic al Alianţei, subliniind rolul strategic al României în regiunea Mării Negre.
„A fost evidenţiat faptul că România îşi menţine angajamentele asumate la nivel aliat, inclusiv obiectivul de a aloca 5% din PIB pentru apărare şi securitate până în anul 2035, precum şi eforturile de dezvoltare a capabilităţilor militare şi a industriei naţionale de apărare, în strânsă cooperare cu partenerii euro-atlantici şi, în mod special, cu Statele Unite ale Americii”, se menţionează în comunicat.
Preşedintele Senatului a subliniat importanţa Parteneriatului Strategic România–SUA, considerat un pilon esenţial al securităţii naţionale, precum şi contribuţia României la stabilitatea regională, prin investiţii în infrastructura strategică, sprijinirea logistică a Ucrainei şi Republicii Moldova şi consolidarea securităţii maritime şi aeriene în regiunea Mării Negre.
„Garantăm apărarea în regiunea Mării Negre. Menţinem cerul sigur, având legislaţie care ne permite să acţionăm ferm în cazul incidentelor cu drone şi al încălcărilor ilegale ale spaţiului aerian. Menţinem marea sigură, pentru că împreună cu Bulgaria şi Turcia, am lansat Grupul Operativ pentru Contramăsuri împotriva Minelor din Marea Neagră. Menţinem vecinii puternici. Sprijinim Republica Moldova şi Ucraina.”, a precizat Abrudean.
Editor : Sebastian Eduard
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News